Thursday, 26 April 2012

Despre comoditatea incalzirii prin pardoseala

Exista multe feluri in care poti sa-ti incalzesti casa, dar nu toate asigura acelasi nivel de comoditate pentru oamenii din casa. Incalzirea caselor e un domeniu care, la fel ca altele legate de asigurarea conditiilor de viata, e axat in ultima vreme mai mult pe confort decat pe altceva. Oamenii isi doresc in primul rand sa se simte bine acasa, tinand cont ca mai orice solutie de incalzire, cel putin in mediul urban, e si destul de eficienta. Una dintre cele mai comode si de clasa metode pentru incalzirea caselor e incalzirea prin pardoseala. Aceasta metoda implica un sistem de incalzire amplasat sub podeaua caselor, astfel incat caldura se propaga de sub picioarele noastre in toata casa. Aceste sisteme sunt foarte in voga in tarile din nordul Europei si in Statele Unite, fiind o alternativa buna la incalzirea prin calorifere sau aer conditionat.

 

Spre deosebire de acestea, incalzirea prin pardoseala nu usuca aerul ambient, atmosfera fiind astfel mult mai placuta. Intr-o casa incalzita doar cu calorifere, de exemplu, aerul va fi uscat mult mai repede pentru ca umiditatea va fi scazuta de aceste calorifere. In aceste conditii, va trebui sa aerisesti in casa mai des, iar consumul si disconfortul vor fi semnficativ mai mari. Dar cand vine vorba de incalzirea prin pardoseala, lucrurile stau altfel. Aerul cald se amesteca perfect cu cel deja prezent, iar calitatea aerului ambient nu are de suferit. Printre alte solutii de incalzire, aceasta e poate cea mai buna pentru cei care de asemenea vor sa pastreze un aspect mai putin incarcat, mai minimalist, in casa. Sistemele traditionale de incalzire dispun de obiecte mari, grele si zgomotoase (calorifere, radiatoare etc), care impanzesc casa si ocupa spatiu, ca sa nu mai vorbim de zgomotul monoton si sacandant pe care il produc.

 

In aceste conditii, un sistem de incalzire prin pardoseala e mult mai oportun pentru ca nu ocupa spatiu, toate tevile si instalatiile fiind sub parchet. E cunoscut faptul ca in apartamentele mici de bloc oamenii incearca sa integreze caloriferul in decorul caselor, folosindu-le pe post de uscator de rufe si chiar obiect decorativ, dar acest lucru nu e necesar in cazul instalatiilor de incalzit prin pardoseala. Castigi astfel destul de mult spatiu pe care sa-l folosesti dupa placul inimii, pentru a pune o alta canapea, un dulap sau pe care il poti folosi drept spatiu de joaca pentru copiii tai. De asemenea, s-a dovedit faptul ca incalzirea prin pardoseala e mai ieftina, pe termen lung, decat tipurile traditionale de incalzire. Pierderile de sistem sunt mai mici in cazul acestui sistem de incalzire, iar cantitatea de energie necesara e mai mica, datorita sistemului smart de distributie a caldurii.

 

Practic, incalzirea prin pardoseala e o solutie dezirabila din toate punctele de vedere, singurul motiv pentru care nu e folosita la nivel mai larg fiind faptul ca oamenii nu sunt inca obisnuiti cu aceasta si nu doresc sa treaca la ceva nou. Dar pe masura ce vremurile se schimba, oamenii vor realiza importanta si eficienta acestui sistem si cu siguranta vor investi in el.


Tags: solutii incalzire, sisteme incalzire, incalzirea in pardoseala

Alege corpuri iluminat cu stil pentru pensiunea ta

Asteptarea de peste an pana la perioada concediul pare sa nu se mai sfarseasca, privesti si arunci cate o pagina din calendar pana cand vei pleaca spre destinatia aleasa cu grija. Este o destinatie la care te reintorci dupa un an pentru ca ti-a placut locul si mai ales modul in care ai fost primit pe toata durata sederii tale.

Acestea sunt gandurile oricarui turist care revine cu placere intr-o pensiune alaturi de prietenii sau famlia sa, numai pentru faptul ca simte ca se merge intr-un loc unde se va simti exact ca acasa. Acestea sunt gandurile pe care un proprietar de pensiune trebuie sa le aiba drept tinta de atins, atunci cand a hotarat sa isi investeasca munca si banii in deschiderea unei pensiuni pentru turisti. Daca ai in vedere o astfel de activitate, iar locatia ta poate fi unul dintre numeroasele locuri din tara care pot atrage turisti in concediu, sau doar pentru un weekend, atunci merita sa te gandesti serios cum sa alegi fiecare lucru si dotare pe care o vei include si pune la dispozitie in cadrul pensiunii.

Dupa stabilirea arhitecturii interioare a pensiunii, urmeaza amplasarea accesoriilor printre care un loc aparte este ocupat de corpuri de iluminat interior, pe care le vei alege in concordanta stricata cu amplasamentul camerelor si a zonelor de acces pentru turisti fata de orientarea cardinala a pensiunii. Pentru camerele care sunt situate pe zona de nord, unde iluminarea naturala este mai putin intensa, vei putea compensa acest lucru prin montarea unor lustre potrivite cu marimea camerelor si a caror intensitate luminoasa va asigura necesarul pentru iluminat interior.

Pentru celelalte corpuri iluminat, se va opta pentru stilul punctiform de asezare al acestora, mai ales in camerele de baie si in holuri, unde cel mai potrivit si stilat mod de iluminat interior se va concretiza prin cautarea unor aplice potrivite atat ca marime cat si ca nuanta coloristica a globului din sticla.

Nu trebuie uitat nicio clipa cel mai important aspect al ambiantei pe care trebuie sa o ofere un dormitor dintr-o pensiune si anume starea de bine, de liniste si relaxare care trebuie insuflata turistilor. Doar acesta este motivul principal pentru care au ales sa paraseasca orasele moderne pentru a gasi un loc primitor si invadat de liniste. In acest sens vei aseza pe fiecare noptiera din dormitor lampi atent alease care sa poata oferi o lumina medie ca intensitate, eventual cu abajur reglabil, extrem de utile atunci cand se doreste vizionarea unui program la televizor sau pentru citit.

In functie de arhitectura interioara, in cazul in care exista si o sala in care turistii vor putea servi masa, adauga ambiantei pensiunii cateva lustre pe care le vei pozitiona strategic pentru a putea oferi o cat mai buna iluminare a salii. Incearca permanent sa gasesti cea mai potrivita asortare a acestor corpuri de iluminat interior cu modul in care sunt zugraviti peretii si nuanta predominanta a mobilelor si pardoselei.

Pentru a putea gasi cele mai bune oferte dar si o gama foarte mare din aceste echipamente iluminat cel mai util este sa cauti un pret lustre online, de unde iti vei putea decora cu stil intreaga pensiune.

Oricare dintre aceste solutii vei alege, fie prin iluminat lustre, fie prin iluminat cu aplice sau lampi, prioritar este obiectivul pe care il ai in vedere din prima zi in care ai deschis usa pensiunii tale si anume multumirea turistului. Un turist multumit, va reveni in pensiunea ta si mai mult decat atat va povesti cunostintelor si prietenilor despre modul in care a fost primit. In final acesta este scopul, tu sa ai recunoastere printre turisti, iar acestia sa plece multumiti si sa-si doreasca sa revina.

Saturday, 21 April 2012

Informeaza-te si gaseste aer conditionat ieftin

Prioritatea maxima la fiecare obiect pe care il achizitionam este raportul calitate pret, incercand de fiecare data sa obtinem cat mai mult din punct de vedere a ceea ce primim, la un pret cat mai scazut. Desigur ca nu vom face rabat la calitate, pentru ca atunci mica noastra afacere chiar nu-si mai are rostul, cheltuind mai mult prin a cumpara mai des. In acest moment avem la dispozitie o gama atat de variata de produse din aceiasi categorie incat uneori ne este destul de dificil sa alegem, mai ales ca celebra idee ca marca este totul nu mai reprezinta de mult o piatra de temelie.

Marcile produselor sunt reprezentative si in unele situatii consacrate pentru anumite produse, devenid brand si cap de pluton pentru restul obiectelor din aceiasi gama. Cu toate acestea sunt situatii in care marile companii isi extind activitatea catre zone de productie mai putin costisitoare unde reusesc sa-si reduca mult consumul cu diferite activitati si sarcini fata de personalul din productie, astfel rezultand produse ale aceleiasi marci, dar cu costuri mult diminuate. Din acel moment, produsul iesit pe poarta liniei de fabricatie va fi mai ieftin si va capata alta denumire, astfel aparand dificultatea recunoasterii valorii marcii respective.

Mai exista o posibilitate cand unele produse sunt fabricate sub licenta, avand caracteristici uneori identice cu produsul de marca, dar evident alta denumire. Si in acest caz doar asemanarea fizica a produsului ne poate duce cu gandul ca ar putea fi vorba despre produsul unei anumite marci consacrate.

Oricare ar fi situatia este recomandat ca la cumpararea unui produs, chiar daca nu veti recunoaste o marca bine cunoscuta, sa va asigurati ca veti primi un certificat de garantie si ca acest certificat este emis de catre importatorul produsului, ca detine o stampila a acestuia si a magazinului care l-a vandut.

Si in aria produselor electrocasnice sunt intalnite des aceste situatii, astfel ca pentru asigurarea climatizarii apartamentului dumneavoastra veti putea opta pentru un aparat de aer conditionat ieftin, care va putea satisface in conditii optime cerintele pentru climatizarea camerei. Este poate cu mult mai important ca atunci cand ati decis montarea unui astfel de aparat de aer conditionat ieftin sa faceti un mic studiu al pietei pentru a primi cea mai buna oferta existenta intr-un anumit moment, care spre exemplu ar putea avea inclusa in costul sau si instalarea sistemului de climatizare.

Daca tot am pomenit despre instalare, este foarte important sa stiti ca indiferent de valoarea de achizitie a acestui aparat de aer conditionat ieftin, daca nu va avea parte de un procedeu de instalare profesionist, atunci nimic nu va mai putea opri o functionare improprie, fara randament si ceea ce este mai grav cu consumuri mari de energie electrica.

Trebuie sa fiti convinsi ca procedeul de instalare se va face prin respectarea tuturor parametrilor specifici pentru acest tip de electrocasnic, care difera cu mult din punct de vedere al punerii in functiune, fata de oricare altul din gospodaria dumneavoastra. Pentru un aparat de aer conditionat ieftin, veti fi de acord cu instalarea numai daca firma pe care ati contactat-o pentru acest lucru, va confirma ca in faza de instalare va folosi toate sculele adecvate procesului si in mod deosebit pompa de vid pentru eliminarea totala, inainte de punerea in functiune, a condensului si aerului din coloana de alimentare cu freon a aparatului.

Pentru o reusita completa la alegerea tipului de aparat de aer conditionat ieftin, veti identifica cu ajutorul unui tehnician autorizat in instalatii de acest fel, conditiile concrete ale locatiei unde doriti instalarea, pentru a putea determina cu o cat mai mare precizie toti parametrii care concura la stabilirea capacitatii compresorului pentru acest aparat de aer conditionat ieftin. Diferentele mari de putere ale unui sistem de climatizare, conduc direct la randamente slabe si consumuri mari de energie electrica.


aer conditionat ieftin, aer conditionat ieftin

Friday, 20 April 2012

Alege randamentul cu un inverter

Eficienta energetica a oricarui aparat electric este data de cantitatea de energie electrica pe care acesta o consuma in unitatea de timp, care de regula este ora. Clasificarea acestei marimi este data de un grafic notat cu litere de la A la G, litera A marcand cea mai buna eficienta energetica, cu alte cuvinte cel mai redus consum, iar litera G reprezinta cel mai ridicat consum al unui aparat care foloseste energie electrica.

Datorita presiunii tot mai mari venita din partea consumatorilor, care au inceput sa refuze produsele actionate electric care prezentau niveluri ridicate ale consumului, proiectantii s-au preocupat pentru aducerea consumurilor cat mai aproape de litera A de eficienta energetica a aparatelor electrice, reusind in ultimii ani sa introduca in piata aparatura care este deja marcata cu simbolurile A+ si chiar A++, ceea ce reprezinta cel mai ridicat nivel de eficienta energetica posibil pana in acest moment.

Scopul este evident, acela de a putea folosi un aparat electric la randament maxim cu un consum cat mai scazut de energie electrica. Diferenta este imediat vizibila in costurile care apar pe factura, de aceea este important sa alegem aparatura electrica care are garantat un consum redus, fara a afecta performatele pe care le asteptam.

Insumate toate aceste reduceri ale consumului, oricat de mici ar parea la prima vedere, devin importante atunci cand din diferite motive, cel mai important fiind asigurarea confortului intr-o locuinta, folosim la capacitate maxima aparatura pe care o detinem. Ar fi deja nepotrivit sa renuntam la anumite aparate electrice, sau sa nu le mai cumparam, doar pentru faptul ca nu se incadreaza intr-un consum rezonabil si suportabil pentru bugetul unei familii obisnuite.

Unul dintre aparatele care aduce cu adevarat in casa noastra un mediu optim si relaxant mai ales in anotimpul calduros, este aparatul de aer conditionat inverter, care face cu siguranta diferenta dintre aerul irespirabil si umed al unei perioade caniculare. Fara indoiala ca ati tot auzit despre aceasta tehnologie inverter, dar poate gandind ca nu este ceva potrivit sau poate este o tehnologie prea sofisticata nu ati inteles exact avantajele cumpararii unui astfel de aparat.

Tehnologia inverter se bazeaza pe un principiu simplu si anume acela de a folosi pe durate scurte de timp capacitatea maxima a compresorului pentru a putea aduce cat mai rapid temperatura din camera la valoarea solicitata. Odata realizata aceasta valoare, aparatul o va mentine prin monitorizarea permanenta a acesteia si pornirea rapida a sistemul de aer conditionat inverter atunci cand se depisteaza cea mai mica variatie de temperatura.

In fapt este vorba despre un sistem cu senzor de temperatura care masoara cu exactitate valoarea acesteia si transmite semnale catre unitatea de procesare, care aloca puterea si timpul de lucru optim catre compresor, permitand astfel o monitorizare in timp real care conduce pe toata durata de utilizare a aparatului de aer conditionat inverter la economii de pana la 30% din valoarea totala de energie electrica consumata. Practic chiar si la pornire, aparatul va face o diagnoza a situatiei temperaturii si umiditatii din camera respectiva, distribuind prin comanda electronica modul de lucru eficient pentru aducerea cat mai rapida a temperaturii la valoarea setata de dumneavoastra.

Avand acum aceste informatii despre modul de lucru al unui aparat de aer conditionat inverter, nu va ramane decat sa alegeti un model a carei capacitate sa fie potrivita cu locul in care il veti utiliza. Daca nu sunteti siguri si nu detineti informatii precise despre ce tip de aparat ar fi potrivit pentru dumneavoastra, cel mai util lucru este sa solicitati consilierea unui profesionist care va poate indruma in acest demers. Un aparat de aer conditionat inverter, cu o capacitate prea mica ar putea sa nu faca fata unor conditii aparte pe care le are locatia unde doriti sa-l instalati, cum tot asa, unul cu o capacitate prea mare, devine un consumator nepotrivit, iar sensul ideii de economie de energie electrica nu isi mai are rostul.


aer conditionat inverter, aer conditionat inverter

Thursday, 19 April 2012

Ambient placut in salile de studiu

Gasirea caii de urmat in viata are la baza procesul de instruire care incepe inca de la cele mai mici varste ale copilului. Oricat de neimportanti, pentru unii parinti, ar putea parea anii de gradinita pe care copilul ii va urma, aceasta perioada se defineste ca baza de plecare a modului in care orice copil, viitor adolescent, se va putea integra in societate cu deprinderile si performantele sale. Plecand de la teoria ca orice om este dedicat unei anumite activiati, avand afinitate fata de munca pe care ar vrea sa o desfasoare, anii de studiu sunt cei care vor scoate la suprafata performanta maxima intr-o anumite directie.

Nu se va putea niciodata forta un om sa lucreze intr-un domeniu pentru care nu are niciun fel de atractie, deoarece rezultatul muncii sale va fi unul mediocru sau chiar de proasta calitate, incurcandu-si astfel colegii de echipa si chiar pierzand ani la rand fara a progresa in vreun fel. De aceea includerea in procesul de instruire a orelor de studiu este o prioritate prin care se vor putea depista din vreme calitatile sau din contra slabiciunile pentru un domeniu sau altul.

Sala de studiu are un rol important in procesul invatare si cautare a ariilor de interes ale tinerilor, indiferent daca aceasta incinta de afla in interiorul unei scoli sau adapostita de un centru specializat pentru perfectionare a studiilor. Ambientul unei sali de studiu va putea fi asigurat la un nivel optim doar prin folosirea unor solutii de umbrire eficienta a ferestrelor, prin asigurarea unui iluminat artificial local sau geenral corespunzator, precum si prin utilizarea unui sistem de climatizare cu aparate de aer conditionat dedicate si pozitionate eficient.

In functie de dimensiunile sale, sala de studiu va putea primi un numar mai mare sau mai mic de elevi sau studenti, aspect care va trebui luat in calcul in vederea utilarii corespunzatoare cu aparate de aer conditionat, fara a periclita in vreun fel procesul de studiu. Cand ne referim la periclitarea de ordin ambiental, este avut in vedere factorul de temperatura si al curentilor de aer care s-ar putea forma cu ocazia utilizarii sistemului de climatizare al salii.

Pentru a putea obtine o ambianta placuta, este obligatoriu ca adminstratorul salii de studiu sa ceara o consultanta de specialitate in ceea ce priveste instalarea de echipamente de aparate de aer conditionat, care va putea oferi cea mai eficienta solutie atat din punct de vedere al amplasarii unitatilor interne, a numarului acestora cat si a puterii compresoarelor. In nicio situatie nu se vor instala sisteme de conditionare a aerului dupa bunul plac al vreunei persoane din conducerea unitatii care pune la dispozitia elevilor sau studentilor sala de studiu. In astfel de situaii riscul ca sala sa devina inutilizabila, atunci cand aceste aparate de aer conditionat vor fi puse in functiune, este ridicat.

Este bine de stiut ca dimensionarea se va face prin cumul de factori existenti, fiecare astfel de locatie avand particularitati constructive diferite, la care se adauga numarul de persoane care vor putea ocupa in acelasi timp sala, precum si numarul de echipamente IT cu care sala este dotata.

In situatii deosebite, atunci cand configuratia salii de studiu ar putea pune in pericol sanatatea tinerilor aflati in interior din punct de vedere al curentului de aer format, se vor putea gasi solutii eficiente pentru devierea aerului rece eliberat de unitatile interne ale acestor aparate de aer conditionat, astfel incat curentul de aer sa poata racori sala prin reflexie din panouri montate special in imediata apropiere a unitatilor interne.

Din punctul de vedere al parintilor, este potrivit ca atunci cand oferiti posibilitatea participarii copilului la aceste ore de studiu, sa verificati anterior ca sala sa prezinte un grad ridicat de securitate ambientala pentru a fi siguri ca nu vor putea aparea necazuri in ceea ce priveste sanatatea copilului dumneavoastra.


aparate de aer conditionat, aparate de aer conditionat

Wednesday, 18 April 2012

Parametri relevanti in functionarea unei pompe

Pentru masurarea temperaturilor lagarelor, in special la pompa submersibila mai mare la care ungerea se face cu ulei, se utilizeaza termometre. Functionarea acestora are la baza diferite principii, mai frecvente fiind termometrul cu dilatare, manometric sau cu rezistenta electrica.  Termometrul manometric s-a dovedit foarte util in instalatii, datorita fragilitatii celor  cu dilatarea mercurului sau alcoolului in tuburi de sticla. Termometrul functioneaza pe baza cresterii presiunii unui lichid sau gaz la volum constant odata cu cresterea temperaturii. Se foloseste mercurul, alcoolul, xilenul, azotul sau heliul la presiune ridicata, pentru a evita pe cat posibil influenta variatiei presiunii atmosferice sau a altor factori mecanici. Rezervorul din otel sau alama se cufunda  in baia de ulei a carei temperatura urmeaza a se masura. Ca urmare a cresterii presiunii prin tubul capilar din otel iau nastere deplasari care fac ca resortul tubular sa tinda sa se indrepte. Deplasarile capatului mobil al resortului sunt amplificate printr-un sistem oarecare, astfel ca temperaturile sunt indicate pe cadranul circular catre acul indicator. Cateodata  aparatul este dotat si cu sistem de inregistrare a valorilor temperaturilor masurate si atunci se numeste cu inregistrare. Frecvent utilizat este si termometrul cu rezistenta electrica. Acesta functioneaza pe baza modificarii rezistentei electrice a materialelor. Elementul primar al termometrului consta dintr-un bastonas din ceramica, izolat si refractar. Pe bastonas se aplica o rezistenta de platina sau cupru, dupa care se introduce in baia de ulei. Elementul secundar care masoara rezistenta poate fi o punte  electrica de masura sau cel mai adesea o punte logometrica. Se masoara raportul dintre doi curenti ce strabat doua circuite deformate si alimentate la sursa (rezistenta montata in interiorul cutiei aparatului). Termometrul rezistiv este util in statiile care functioneaza automatizat, deoarece permite realizarea protectiei agregatelor de pompare. Se declanseaza motoarele de actionare a pompelor, atunci cand temperatura uleiului, apei de racire depaseste valoarea prescrisa. Un alt parametru care se masoara la o pompa submersibila in timpul functionarii acesteia este turatia. In exploatare, dar mai ales cu ocazia efectuarii unor verificari ale caracteristicilor de functionare ale agregatelor, trebuie cunoscuta si turatia ansamblului pompa-motor. Se cunosc numeroase instrumente cu ajutorul carora se poate determina turatia, ca: instrumente mecanice, hidraulice, electrice, optice sau combinate. Tahometrul  mecanic, indica instantaneu valoarea turatiei (in ambele sensuri), pentru arbori la care exista posibilitatea cuplarii sau a stabilirii unui contact cu aparatul de masura. Functionarea are la baza actiunea fortelor centrifuge asupra unui organ pendular, pus in miscare prin cuplaj de catre arborele de rotatie.  Cand nu exista acces la arborele in rotatie, dat totusi vizibil, se utilizeaza instrumente mai complexe denumite stroboscoape. La baza principiului de functionare al acestor aparate sta  capacitatea ochiului omenesc de a retine un anumit timp imaginea unui obiect dupa disparitia lui din campul vizual. Prin intermediul instrumentului se obtine o imagine continua si nemiscata a arborelui in momentul  cand frecventa proprie a instrumentului este aceeasi cu a rotorului pompei.  Sunt realizate pe mai multe principii, unul fiind de tipul luminos cu oscilator de blocare. La acest aparat, frecventa se regleaza prin modificarea constantei de timp a unei grile, printr-o rezistenta. O pompa submersibila este benefica intr-o gospodarie. Aceasta contribuie la alimentarea sistemului de irigare in cazul unei culturi. Tot mai multi  oameni apleaza la acest produs pentru a-si iriga culturile. pompa submersibila este scufundata intr-un put.  Adancimea de scufundare difera de la model la model. Sunt zone unde umiditatea este scazuta in sol, iar apa in aceste situatii se gaseste la o adancime mai mare. pompa submersibila care sustrage apa de la o adancime mai mare are un shelet constructiv aparte; este adaptabila suprasolicitarii si presiunii ridicate. In cazul apei care se gaseste la o adancime mai mica, este nevoie de o pompa submersibila  prevazuta cu sistem protector contra impuritatilor si cu un motor cu turatii normale. 


pompa submersibila pret, hidrofoare ieftine

Friday, 13 April 2012

Oferta telefoane

Telefonul mobil a încetat demult sa mai fie un simplu instrument de comunicare între persoane aflate la distanta una de cealalta. Gama larga de telefoane noi pusa astazi la dispozitia oricarei persoane ne arata progresul uimitor pe care acest accesoriu devenit ulterior indispensabil l-a facut de la începuturi si pâna în prezent. Un telefon mobil este aproape ca un asistent personal pe care fiecare dintre noi îl poate avea iar un model mai avansat, conectat la internet poate înlocui foarte usor o mare parte din functiile unui laptop. De aceea majoritatea persoanelor, atunci când încep sa consulte categoria de oferte telefoane, indiferent daca fac acest lucru direct în magazine sau acceseaza o platforma online, sunt de cele mai multe ori foarte atenti, si aleg cu grija produsul pe care îl vor cumpara ulterior.

Dar sa vedem în ce consta gama larga de oferta telefon mobil, ce ati putea gasi, care ar fi avantajele, daca exista dezavantaje, si la ce va puteti astepta în general de la noi. Pentru început, de îndata ce veti începe cautarea dumneavoastra online de telefoane noi, veti observa într-un timp foarte scurt ca exista 3 mari categorii de produse, sau, mai bine spus, de oferte telefoane. În prima categorie veti gasi o gama larga de telefoane noi, sigilate, de la cei mai renumiti producatori, si la preturi extrem de avantajoase pentru dumneavoastra. Bazându-va pe experienta dumneavoastra anterioara în materie de telefoane mobile, va puteti alege unul din telefoanele producatorului dumneavoastra preferat, sau puteti pur si simplu cauta în gama de telefoane noi ultimele aparitii, chiar daca acest lucru ar însemna sa începeti sa utilizati o alta marca.

Urmatoarea componenta a categoriei de oferte telefoane este reprezentata de produsele second hand oferite. Aici veti putea gasi cu usurinta o varietate de telefoane mobile de ultima tehnologie la preturi avantajoase si adaptate la nevoile si cerintele dumneavoastra. Este foarte important sa retineti faptul ca toate produsele din categoria oferta telefoane second hand se afla în stare perfecta de functionare si nu prezinta urme de uzura. În ceea ce priveste producatorii, varietatea acestora este asemnatoare celei existente categoria de oferta telefoane sigilate, asa ca nu trebuie sa va faceti griji ca nu veti gasi ceea ce v-ar placea sa achizitionati.

De asemenea, exista si o a treia categorie de telefoane noi, prezenta în oferta telefoane Vertu, unde veti gasi o gama larga de telefoane mobile cu un design deosebit si elegant. Bineînteles, în cele din urma, decizia de achizitionare a unui produs va apartine în totalite, si aveti libertatea deplina de a analiza cu atentie fiecare produs în parte care v-ar putea interesa, urmând a decide care este acela care se ridica la înaltimea asteptarilor dumneavoastra.

Un telefon mobil este un accesoriu specific modernitatii însa, în acelasi timp este necesar fiecarei persoane. Oamenii achizitioneaza telefoane noi din simpla placere de a fi la curent cu ultimele noutati, însa ele reprezinta si un cadou perfect pentru o zi de nastere, o sarbatoare sau pentru orice alta ocazie speciala ar mai putea exista în timpul unui an. Consultând cu atentie fiecare componenta de oferta telefoane denota un nivel înalt de interes din partea dumneavoastra fata de procesul achizitionarii unui asemenea produs, si va garantam suport complet si asistenta permanenta de-a lungul întregului proces, mai ales de la achitionarea produsului pâna la livrarea acestuia la domiciliul dumneavoastra. Asteptam, de asemenea, feedback-ul dumneavoastra si, bineînteles, sa reveniti ca si client.


telefoane de vanzare, vand telefon