Saturday 30 June 2012

Rasa Beagle

    In ciuda multor legi contradictorii privind ingrijirea cainilor fara stapan, avem astazi o gramada de formule privind aceasta problema , din pacate multe dintre ele nu merg, si nici una dintre ele de fapt nu este pusa in aplicare, motiv pentru care reusim de fiecare data sa ne intoarcem la aceeasi problema, ca si cum nimeni nu s-ar fi gandit la ea vreodata. In afara statului in care traim aceste legi au fost reglementate de mult. Masuri in alte state au fost luate de asemenea demult.

Lucrurile insa nu par sa miste si la noi. Nu exista aici nimic sa protejeze nici animalele de cetateni, nici invers. Te face sa te gandesti de multe ori ca aici nu exista nici lege , nici interes nu exista. In ciuda acestei nepasari, cainii raman tot cei mai buni prieteni ai omului. De aceea o sa incerc sa prezint niste rase de caini si cateva caracteristici tipice de-ale lor. Rasa Beagle, cainii din aceasta rasa sunt energici, un caine cu spirit liber si cu un comportament prietenos, nu este de mirare ca cei din aceasta rasa sunt cei mai populari, deoarece sunt si foarte afectuosi si jucausi. Un Beagle poate trece de la lenevit la un mod activ in cateva secunde, de fapt aceasta rasa este considerata una dintre cele mai bune pentru copii.

Daca doriti un Beagle evident trebuie sa cautati ori pe internet, ori la un petshop. Apoi trebuie sa il obisnuiti cu casa si cu imprejurimile ei, si sa ii aratati iubirea de care dati dovada. In principiu trebuie ca sa gasiti si un medic veterinar  care sa ii faca un control de rutina si sa va spuna starea sanatatii lui, precum si daca se poate o clinica veterinara ce ar putea sa fie cumva aproape de casa in caz de urgenta.

    Problemele de sanatate ale cainelui dvs se pot datora  atat lipsei de alimentatie cat si igienei, pentru ca trebuie sa stiti sunt si ei destul de senibili si aici ma refer la faptul ca trebuie sa ii spalati cu foarte mare grija, din cauza tipologiei fizice a urechilor, ei trebuie curatati si toaletati foarte bine in zona aceea. Unghiile trebuiesc taiate de un specialist , pentru ca puteti gresi si ii puteti provoca rani care nu se vor vindeca usor, oricum in cazul in care suspectati o infectie grava puteti folosi o ambulanta veterinara ce poate veni la domiciliul dvs sau puteti recurge la alte servicii de urgenta pe care vi le poate pune la dispozitie de exemplu o clinica veterinara non-stop.

Nu trebuie sa lasati lucrurile sa avanseze daca considerati ca este nevoie de ingrijiri medicale mai ales. In principiu trebuie sa aveti grija atat cat se poate de cainele dvs, pentru ca ingrijirile medicale in urma neatentiei dvs pot costa destul de mult plus ca de regula un caine are nivelul intelectual al unui copil de 3 ani. Tot ce are nevoie un caine ca sa poata trai bine langa dvs este iubire multa, o hrana adecvata, sa poata iesi macar de 3 ori pe zi afara din casa si sa fie plimbat , ca sa poata elimina energia in surplus, evident multa activitate. Toata aceasta activitate ajuta animalul sa se poata relaxa apoi cand se intoarce in casa, sa aibe pofta de mancare si sa mentina un tonus pozitiv ce ii va fi de folos pentru mentinerea sanatatii atat mentale cat si psihice.

Thursday 28 June 2012

In atentia arhitectilor si clientilor acestora

Domeniul contructiilor civile este permanent sustinut de aparitia unor noi materiale constructii pe care care inginerii proiectanti si producatorii acestora le realizeaza cu scopul imbunatatirii continue a calitatii si a durabilitatii in timp, a protejarii mediului inca din procesul lor de fabricatie si a performantelor termice, estetice si de rezistenta mecanica.

Ca viitor detinator al unui proiect de ridicare a unei case individuale, vei cere in mod expres arhitectului sa includa in proiectul casei tale materiale constructie din ultima generatie pentru a putea asigura ulterior constructorului un front de lucru eficient, care va conduce in final la obtinerea unei inaltari a casei intr-un timp rezonabil si cu calitati superioare din punct de vedere al durabiliatii si esteticii acesteia.

Chiar daca nu ai nicio tangenta cu felul in care se va putea realiza o zidarie performanta, atat calitativ cat si din punct de vedere economic, cerandu-i arhitectului cautarea si includerea de caramizi din ultima generatie, il vei obliga practic sa fie la curent cu toate apartiile in domeniu, dar si cu un pret materiale constructii care sa permita realizarea unui proiect cu costuri cat mai scazute.

Este stiut faptul ca peretii unei case care sunt ridicati cu caramida, vor detine inca de la inceput un factor de performanta energetica superior, care mai apoi prin placari cu un termosistem riguros executat si finisati cu elemente de placari ceramice performante, se va obtine scaderea costurile cu incalzirea pe timp de iarna, sau cu climatizarea pe timp de vara, la valori care sunt foarte usor de suportat de catre proprietar.

Pentru aceste motive te vei asigura inca de la inceput ca arhitectul pe care l-ai ales intelege si cauta matariale constructii preturi care sa iti ofere satisfactia obtinerii unui raport calitate-pret performant, fara a face rabat de la niciun parametru atunci cand vei folosi pentru zidarie un tip de caramida pret care ofera atat un volum mare de lucru prin usurinta si spornicia cu care se vor inalta peretii, evident totul la un un cost accesibil si cu performanta tehnica ridicata.

Bugetul de care dispui pentru constructia unei locuinte personale este o componenta importanta fata de ceea ce vei obtine, iar pentru acest lucru verificarea costurilor in paralel cu propunerile arhitectului este un aspect important. Te vei folosi la maxim de utilitatea internetului pentru a cauta si gasi cele mai bune preturi caramida si in general cele mai bune oferte preturi materiale constructii, nelansand la indemana hazardului niciunul dintre aceste materiale constructie care vor fi incluse in proiectul casei tale.

Spre exemplu asa cum aminteam anterior, utilizarea de placari ceramice pentru finisajele exterioare, este un bun prilej pentru arhitect de a-si arata dibacia in crearea unui aspect individualizat al constructiei tale, care pe langa aspectul special pe care il va primi, va oferi si o protectie sporita in timp, fara interventii legate de reparatii sau intretineri regulate. Aceste materiale constructii sunt special create pentru a rezista factorilor atmosferici alternanti, mentinandu-si proprietatile coloristice si de respingere a umezelii la un nivel ridicat.

Aceeasi abordare va trebui sa o ai si pentru restul micilor amenajari pe care doresti sa le incluzi in imediata apropiere a casei, cum ar fi ridicarea unei zone pentru foisorul din curtea casei, sau a unui cuptor pe lemne pentru coacerea panii de casa, care vor beneficia si ele de un cost scazut si performanta in exploatare, cautand cel mai atractiv pret caramida pe care il gasesti in acel moment in piata de materiale constructie.

Wednesday 20 June 2012

Oamenii mari sa nasc in case mici.

Marile solutii ale omenirii privind electricitatea nu s-au aflat pe pamant, ci in spatiu , acolo omul reuseste sa vada resurse care astazi ni se par inepuizabile, ma gandesc oare cand o sa ajungem sa le vedem si pe acelea ca finite? Acum insa ne concentram sa reducem foamea energetica pe glob si sa reducem consumul iresponabil , conservand astfel resursele globului.  O centrala lemne clasica nu poate produce mai mult decat o centrale cu peleti plus ca peletii produc mult mai multa energie la un pret mai mic decat lemnele obisnuite si asta pentru ca sunt tratati special si presati pentru o densitate mai mare. De asemenea acum se poate achizitiona o pompa caldura, aceasta fiind si ea subventionata de stat prin intermediul programului casa verde. Unele din cele mai moderne locuinte existente pe piata au sistemul de incalzire in pardoseala extrem de avantajos pentru ca se distribuie caldura pe suprafata de locuit si casele sunt mult mai calduroase consumand energie mai putina. Exista insa destul de multe solutii care vin in intampinarea acestor probleme inca din anii 50, pentru ca se prefigura o criza energetica a lumii de foarte mult timp si se pare ca in aceasta perioada ne apropiem cu pasi repezi de ea. Una din solutii ar fi energia solara.

       Ati vazut , probabil, calculatoare cu celule solare, acestea sunt dispozitive care nu au nevoie de baterii, si in unele cauze nu au nici buton de pornit / oprit. Atata timp cat este suficienta lumina ele par sa lucreze pentru totdeauna. Este posibil sa fi vazut desemenea panouri solare mai mari, sau indicatoare rutiere, sau locuri de parcare care folosesc pe timp de noapte lumina provenita din energie stransa pe timpul zilei din acumlatoare solare.Pe langa aceste panouri mai exista si panouri infrarosu, acestea se monteaza in interiorul locuintei si produc energie radianta. Mai sunt de asemenea si panouri fotovoltaice ce sunt si ele colectoare de denergie de la soare marindu-ne astfel cantitatea de energie din locuinte folosind una dintre cei mai vachi producatori de energie cunoscuti si anume soarele. Desi aceste panouri sunt mai mari nu sunt la fel de comune ca cele solare pe care le au de exemplu calculatoarele, dar sunt mai greu de recunoscut pentru ca se afla intr-o forma in care nu te astepti sa le vezi. De fapt, celulele fotovoltaice - care au fost utilizate prima data aproape exclusiv in spatiu la alimentarea sistemelor de sateliti electrici din 1958  de atunci aceasta tehnologie este utilizata in moduri mai mult sau mai putin exotice.Tehnologia continua sa propuna dispozitive noi tot timpul, de la ochelari de soare la vehicule electrice sau statii de incarcare.Speranta pentru o "revolutie solara" a existat de-a lungul timpului de zeci de ani - ideea ca intr-o zi vom utiliza toate energia electrica gratuit de la soare. Aceasta este o promisiune seducatoare, deoarece intr-o zi luminoasa, soare, razele soarelui de afara aproximativ 1.000 de wati de energie pe metru patrat de suprafata al planetei. Daca am putea colecta toate aceasta energie, am putea-o utiliza cu usurinta pentru a ne alimenta casele si birourile gratuit. Toate acestea si multe altele sunt disponibile prin programul casa verde, un program ce vine in intampinarea nevoilor populatiei de a obtine energie mai multa la un pret mai mic decat cea clasica, plus ca vin si cu un consum optimizat de energie in sensul ca poti avea mai mult cu un consum redus.


Tags: panouri solare termice, centrale electrice, centrale peleti si lemne

Soarta, fatalism si lege.

Sunt lucruri care uneori se intampla in viata asa cum vrem noi si pe de alta parte sunt lucruri care pur si simplu ni se intampla. Daca sunteti victima unui accident rutier atunci trebuie sa stiti ca indiferent de cat de putin grava este starea dvs sau cat de nefericita chiar daca sunteti situat destul de rau din punct de vedere material si credeti ca nu va puteti permite un avocat, aveti dreptul sa cereti o dauna materiala celui ce se face raspunzator pentru accident. Legea va ofera ocazia sa va reprezentati in tribunal si sa cereti o suma de bani sa va acopere toate cheltuielile ce includ spitalizarea. Plus ca aveti drepturi ca orice cetatean sa fie analizat cazul dvs si sa puteti pleda in favoarea dvs pana cand dovezile circumstantiale in cazul accidentului va vor indica pe dvs si astfel veti fi obligat sa suportati rigorile legii.

Se pare ca a devenit un fenomen omniprezent , dealtfel nici nu are cum sa fie altfel din motiv ce cazurile posibile in care poate avea loc un astfel de daune auto sunt foarte multe, bineinteles asta datorita numarului mare de autovehicule si de ce la noi ar fi valabila si calitatea proasta a drumurilor. Litigiul cel mai important in acest domeniu este cel care cuprinde termenul dosar daune , acesta are extrem de multe implicatii pentru ca poate lua de-a lungul evolutiei unui dezastru asa cum poate fi un accident, poate implica fenomenul de despagubire in cazul in care efectiv a existat o lovire a masinii fara a exista victime. In primul rand se determina daca in cazul acelui accident rutier exista si o persoana ce in termeni juridic ca fiind parte lezata a accidentului poarta numele de victima sau o persoana care poate suferi de pe urma unei actiuni de vatamare corporala sau de ranire mai exact, vatamarea corporala are de regula extrem de multe implicatii pentru ca trebuie sa platesti spitalizare unor astfel de persoane pe langa faptul ca poti declarat raspunzator juridic pentru starea in care ajunge victima daca esti declarat vinovat pentru starea ei  in mod evident.

    Dar la o analiza amanuntita o sa observati ca aceasta polita nu te scapa de prea multe griji , si in general ramai numai cu cateva cheltuieli scutite de la repararea masinii. Imaginati-va ca va puteti trezi angrenat intr-un accident auto, puteti persoana care poarta responsabilitatea sau culpa sau puteti fi partea lezata sau victima. Exista posibilitatea sa traiti dvs dar totusi sa existe in acel carambol si un decedat sau o persoana neajutorata care are desemenea nevoie de ingrijiri medicale. Asta poate complica lucrurile foarte mult. In primul rand va trebui sa aveti grija daca puteti de cei ranit grav pana la sosirea ambulantei, legea va obliga in cazul in care sesizati ca aveti o stare fizica buna sa folositi trusa de prim ajutor si sa le cordati aceste servicii victimelor. Apoi in timpul anchetei va trebui sa spuneti faptele cu cat mai multe detalii, si sa nu omiteti absolut nimic, se poate intampla ca celoe mai mici detalii sa fie de fapt o cheie catre eliberarea dvs din custodia organelor de ancheta. Oricum ar fi trebuie sa ne controlam atat cat se poate impulsurile si sa nu cedam nervos atunci cand se vor face anchete si vom fi cel putin pentru o perioada considerati suspecti.


Tags: daune auto

Tuesday 19 June 2012

Sisteme ultramoderne de caldura.

In functie de cerintele vremurilor in materie de ecologie si de conservare a mediului se pare ca ne raliem si noi la cerintele internationale in domeniu. Si asta prin programul casa verde 2012, un program care isi propune sa instaleze in mai toate casele mijloace de incalzire ce nu sunt atat de poluante si distructive ca cele clasice. Putem alege astfel intre panouri infrarosu si panouri fotovoltaice ambele fiind in trend acum si pentru ele veti primi conform acestui program reduceri si subventii de la stat. Pentru confortul caminului dvs puteti opta si pentru incalzire in pardoseala acest tip de incalzire permitandu-va sa puteti lasa copii sa se joace pe jos prin casa in timpul iernii fara a va mai face probleme ca racesc pardoseala fiind foarte calda si confortabila.

Ca sa putem insa sa obtinem si energie electrica putem folosi si panouri solare ca principiu ele se bazeaza pe celulele solare ce sunt dispuse una langa alla pantru o absorbtie de energie eficienta. Celulele solare devin mai putin eficiente la temperaturi mai ridicate si instalatorilorii incearcă sa ofere o buna ventilatie in spatele panourilor solare. Unele modele recente de panouri infrarosu includ concentratoare, in care lumina este concentrata de lentile sau oglinzi pe o serie de celule mici.Acest lucru permite utilizarea de celule, cu un cost ridicat pe unitatea de suprafaţă (cum ar fi arseniură de galiu), intr-un mod eficient. In functie de constructii, panourile fotovoltaice pot produce electricitate dintr-o gama de frecvente de lumina, dar de obicei nu pot acoperi intreaga gama solara (in special, razele ultraviolete, infrarosii si lumina scazua sau difuza). Prin urmare, o mare parte din energia solara este irosita de panouri solare, iar acestea pot oferi randamente mult mai mari daca sunt iluminate cu lumina monocromatica.

    Prin urmare, un alt concept de design este de a imparti lumina in intervale de lungimi de unda diferite si conduce grinzile pe celule diferite reglate la aceste zone . Acest lucru a fost proiectat pentru a fi capabil sa creasca eficienta cu 50%.In prezent, cel mai bine a atins rata de conversie lumina soarelui (eficienta panou solar) este de aproximativ 21% în produse comerciale, de obicei mai mici decât cele cu eficienta în celulele lor de izolare. Densitatea de energie a unui panou solar este eficienta descrisa in termeni de putere maximă pe unitatea de suprafata, de obicei exprimata in unitati de wati pe metru pătrat (W/mp). Cele mai eficiente panouri infrarosu produse in masa au valori de densitate de energie mai mare de 13 W/mp (140 W/m2). Pe langa aceste modalitati de a obtine energia electrica mai exista si centrale cu peleti si pompe cu caldura.

Iar la noi in tara s-a dat drumul acum la programul casa verde, un program care ajuta oamenii de rand sa isi poata achizitiona la pret redus aceste tipuri de panouri sau de centrale ca sa putem usor usor sa economisim resursele mediului nostru si astfel sa pastram si natura mai curata. De aceea aceste lucruri s-ar putea cat de curand sa fie pe lista noastra de cumparaturi si s-ar putea sa nu coste atat de mult pe cate ne imaginam noi. Nu trebuie insa sa ne facem atatea griji in ceea ce priveste mentenanta acestor sisteme pentru ca majoritatea companiilor care le monteaza ofera si servicii de reparatii la domiciliu.


Tags: panouri infrarosu

Monday 18 June 2012

Take some time for yourself with beauty products

Nowadays we live such busy and crazy lives that we keep forgetting to take some time and take care of ourselves. There are so many things we have to do each and every day, there’s school, there’s work, there’s taking care of our family and especially there are so many things to do regarding householding that it’s really easy to understand why we seem to have less and less time to think about ourselves as well. But at the same time this is the main objective of this article: to remind you that if you neglect yourself it will not only affect you, but also the people that surround you and in the end your everyday activities. So, let’s take a break from all  the fuss and all the things you need to do and think about yourself. And what is the greatest way to relax and to let others or other things take care of you if not by having a nice and relaxing beauty session? Everybody knows and uses beauty care products and of the most famous are the beauty encounter products, of course.

The beauty encounter products are used by thousands of people all around the world and that can only be because of their quality. And we are not talking here only about women, of course. Men around the world uses beauty encounter products as well, and the truth is that they couldn’t be more satisfied with their quality. The people that frequently use beauty encounter products are the people who are aware of the fact that a beautiful and healthy body is an indicator of a beautiful and healthy mind, and that’s how you should feel, too. But these people are also another thing: they are the first ones who get to benefit from the amazing advantages offered by a beauty encounter coupon.

What is a beauty encounter coupon?, you are probably asking yourself while reading this article. Well, the beauty encounter coupon is this amazing thing the internet and online shopping brought us that offers you, the potential customer, an oportunity to buy beautorium products at a much lower price. In other words, the beauty encounter coupon is a discount coupon. You can find such thing on the internet, on websites offering a wide variety of discount coupons and even duty free services. And using a beauty encounter coupon when you are looking for this type of products is definitely something you shouldn’t forget to do. The discounts offered are really amazing, and they can be for certain products or for all of them. Besides advantages such as free shipping gift,  imagine that by means of a beauty encounter coupon you can get discounts up to 70 %  off! How great is that?

Another great thing about beauty encounter is that you don’t have to worry about not finding the right products for you because there are thousands of brands and products available out there, so you really have from where to choose. Further more, the beauty encouter products are being permanently updated and their number keeps growing and growing, making it easier for us to get satisfied and to find what we need in a very short amount of time. Given the above mentioned, there is absolutely no reason in this world why you shouldn’t look for a beauty encounter coupon on the internet right now. Online shopping will be so much fun and you will easily realize that you can now afford more products than you could even imagine with the beauty encounter coupon.

Sunday 17 June 2012

Perdele online

Imagineaza-ti ca esti intr-un cerc in mijlocul oras grandios, o metropola ca New York-ul, esti la 100 de metri in cer pe varful unei cladiri, intr-o zi cand nu este nici prea soare nici prea frig si nici prea cald, ocazia tocmai potrivita sa fii imbracat usor si sa simti vantul cum trece usor prin tine si cum claritatea luminii iti reveleaza zone din metropola pe care nu ai cum sa le vezi intr-o zi lipsita de lumina sau cu foarte multa ceata. Imagineaza-ti ca ai libertatea sa vezi tot fara a fi vazut, ca poti privi lumea din confortul zonei tale. Suna bine, nu-i asa?  Or sa spuna multi ca este bine. Ei cam asta poti avea daca in locuinta ta iti pui perdele si draperii.

In afara de impresia de nou pe care o raspandeste casa ta, in afara de faptul ca si locuinta ta va arata cu totul si cu totul altfel fara a fi musai sa introduci sume exorbitante in mobilier, asa cum fac probabil extrem de multe persoane. Insa calitatea unei incaperi este data de modul in care ajunge lumina la tine , pe unde o filtrezi, cat din ea lasi sa treaca si mai ales cum ajunge la tine, lumina reuseste sa modifice zone, sa le faca pe altele sa dispara , si mai ales sa dea senzatii care ar fi imposibil de creeat altfel. Mai usor pui casa in evidenta doar cu ajutorul unor draperii dar este mai greu pe dos. Asta pentru cei cu buget restrans ar fi fi vesti grozave. Pentru ca pana la urma costul unor multiple feluri de perdele nu este indeajuns de mare sa rivalizeze cu o operatiune de remobilare. Puteti pune si perdele bucatarie pentru ca pana la urma si acolo pot aduce un efect aparte.

Daca aveti o mobila noua si in tendinte puteti opta pentru niste perdele moderne. Ele vin asortate cu o multime de modele draperii care va apara de de cei care va nesocotesc intimitatea. Nu are importanta ce schimbari va efectuati in locuinta aveti nevoie de aceste accesorii. Bine acum exista si cateva tipuri de locuinte si anume cele high tech unde aceste lucruri sunt afara datorita faptului ca puteti comuta culoarea cu usurinta folosind un dispozitiv digital. Dar este destul de scump sa va puneti astfel de geamuri mai ales ca sunt si consumatoare de energie electrica. Si pana la urma nu stiu cati vor sa consume mai mult curent, mai ales acum cand economiile se zguduie si preturile cresc mereu. Cel mai bine cautati pe web oameni care se pricep foarte bine la pusul de perdele si care au experienta in aceasta bransa, ca sa aveti in casa un lucru de calitate montat corespunzator.  

Interioarele locuintelor au nevoie de inspiratie, de modificari, de tonalitate. De muzica la nivel estetic, trebuie ca in casa noastra sa  generam sentimentul de confort si acea stare de acasa, de mediul nostru, trebuie sa luam in calcul cum ne plac noua toate piesele de mobilier in sensul cum le dorim aranjate si unde si mai presus ca toate si functionalitatea lor. Modificarile de obicei nu depasesc normele impuse de conditiile de spatiu la bloc iar la casele de la curte exista posibilitatea ca prin semnarea unor acte aditionale sa iti extinzi spatiul locuibil adaugand noi aripi sau incaperi locuintei tale. Poti folosi apoi finisaje in functie de buget care iti vor pune in evidenta incaperea.


Tags: perdele

Monday 11 June 2012

Sectiunile cosurilor pentru evacuarea gazelor

Cand in instalatii  termice, care au functionat cu alti combustibili un instalator sanitare monteaza arzatoare pentru gaze, acestea sunt montate la focar  lasand in jurul lor sau practicand separat, in placa frontala a focarului, orificii pentru accesul aerului secundar, de marimea prevazuta in documentatia tehnica a arzatorului si in mod obisnuit 1 cm2   la fiecare 1000 kcal/h consum maxim al arzatorului. Este bine ca pentru uz casnic (in gospodarii) un instalator sa monteze numai aparate si arzatoare cu aer primar si secundar nereglabil;   arzatoarele care se monteaza la sobe, masini de gatit, cazane de baie, cuptoare de copt, construite pentru functionarea  cu combustibil solid sau lichid, trebuie sa fie plasate cu sectiunea de aspiratie a aerului in afara, sa se afle in pozitie orizontala sau verticala cu scurgerea amestecului gaz-aer in sus si sa permita o supraveghere a arderii si o aprindere usoara. Atat la aparatele industriale cat si la cele casnice, cu comanda automatizata a arderii, se monteaza inaintea lor doua robinete de inchidere de catre instalator.  In ceea ce priveste evacuarea gazelor de ardere, aceasta trebuie sa fie studiata si rezolvata la fiecare caz in parte de catre instalator, absolut cu grija si atentie  ca si la montarea aparatului de consum.  La instalatiile de uz neindustrial, pentru aparatele construite fara legatura la cos, orificiile de evacuare a gazelor arse si de ventilatie a incaperii se vor executa conform anumitor reguli si indicatii; pentru aparatele cu evacuare la cos, dupa marimea consumului de gaz, sectiunea minima a cosului la cladiri locuite are anumiti parametri de respectat -  la stuturile si burlanele de fum dreptunghiulare, raportul laturilor nu trebuie sa fie  mai mare de 1:1,5; sectiunea cosurilor de fum construite din piese fasonate, avand anumite suprafete interioare netede poate fi luata din anumite tabele, cu mentiunea ca diametrul minim la sectiunea rotunda sa nu fie mai mic decat 9 cm, iar dimensiunile minime ale laturilor la sectiunea dreptungiulara sa nu fie mai mici decat 8x10 cm.  Cosul poate fi de sectiune circulara, patrata sau dreptungiulara, cu raportul maxim intre laturi de 1:1,5. Cosurile  trebuie sa fie tencuite sau sa aiba olane in interior, iar la partea inferioara si la pod sa aiba orificii de control si de curatire. Inainte de racordarea aparatelor la cos sau de montarea arzatoarelor de gaze la sobe si aparate racordate deja, cosurile se controleaza, iar beneficiarului instalatiei  i se va cere dovada ultimei curatiri a cosurilor.   Pentru evacuarea gazelor de ardere se vor respecta urmatoarele masuri: aparatele consumatoare de gaze nu se racordeaza la cosuri care deservesc aparate consumatoare pentru alti combustibili; se vor evita cosurile comune, chiar in cazul aparatelor consumatoare numai de gaze; daca conditiile locale ale constructiei impun folosirea unui cos la doua aparate, racordarea acestora se va face in unghi ascutit, in directia de evacuare a gazelor arse, iar sectiunea cosului trebuie sa corespunda consumului total al celor doua aparate; racordarea la cosuri a aparatelor se face prin burlane de tabla imbinate intre ele in asa fel, incat eventuala apa de condensare din gazele arse sa nu picure in afara lor;  traseul burlanelor va fi mai scurt si numai ascendent spre cos; cand conditiile locale impun racorduri mai lungi, atunci portiunea orizontala nu va depasi lungimea de 3,5 m, iar portiunea verticala de burlan va fi mai mica de 0,4 m. Orice domeniu de activitate are specificul sau.  Sectorul instalatiilor este unul amplu, unde fiecare detaliu conteaza. Un instalator trebuie sa fie bine pregatit, mai ales daca executa o lucrare in domeniul gazelor.  Capacitatea de a lucra in echipa, cunostinte generale din diverse domenii si cat mai solide, putere de executie rapida si  eficienta, toate acestea definesc un  bun instalator; toate acestea presupun dorinta de munca, implicare si foarte mare atentie.


Tags: instalator sanitare, instalator

Pompa submersibila si aductiunea sifonata

 

In cazul aductiunii gravitationale, nivelul minim  in cuva umeda rezulta mai coborat decat cel din sursa, deoarece din acesta trebuie scazute pierderile de sarcina pe aductiune. La  montarea agregatului de pompare se va asigura inecarea obligatorie (ceruta de furnizorul de utilaj), si de asemenea garda de fund necesara. Va rezulta astfel cota planului rotorului pompei si cea a radiatorului. Se va tine cont si de lungimea capului de pompa, precizata de furnizor impreuna cu toate cotele de gabarit ale acesteia. Intr-o statie de pompare cu aductiune gravitationala, avand cuva umeda si agregate cu coloana sunt prezente urmatoarele elemente: canal de aductiune, bazin de aspiratie (in capat de canal), piesa de aspiratie, aductiune gravitationala, vana de aductiune, cuba umeda (infrastructura), suprastructura, agregate de pompare cu coloana, motor de actionare, clapet de retinere, vana, compensator de montaj, conducta de refulare. Cota la planul de planseu va fi superioara cotei terenului cu  o variatie de 0,2-0,3 m si,  astfel, inaltimea infrastructurii va conditiona alegerea lungimii pompei. Cota la grinda va fi astfel aleasa incat sa permita instalatiei de ridicare toate operatiunile de montare si demontare a agregatului (cand agregatul se monteaza pe subansamble va rezulta o cota la grinda mai coborata). Dimensiunile cuvei in plan rezulta ca functie de numarul si tipul agregatelor, modul de asezare a acestora, spatiile necesare montajului si circulatiei, precum si cele necesare evitarii oscilatiilor in cuva, respectiv asigurarea unor criterii impuse de hidrodinamica curgerii in aceasta.  Exista si statii de pompare care au aductiuni prin sifonare; solutia poate sa devina necesara atunci cand lungimea de aspiratie, respectiv lungimea sifonului este mare si cand, din motive locale, circuitul de aductiune nu mai poate fi pozat mult sub cota terenului. Numarul de conducte (fire) ale aductiunii (realizata numai din metal), precum si diametrul acestora rezulta in urma unor calcule de optimizare; astfel pentru viteze ale apei in sifon, pierderile de sarcina nu trebuie sa depaseasca 0,5-1 m. La statiile de pompare cu multe agregate se va verifica viteze minima pe sifon, care trebuie sa depaseasca 0,4 m/s pentru ca sifonul unic sa nu se colmateze la functionarea cu o singura pompa. O statie de pompare cu aductiune sifonata, avand agregatele in aer liber dispune de urmatoarele piese:  canal de aductiune, bazin de aspiratie,  piesa de aspiratie, sifon, cocoasa sifonului, vana de sifon, piesa de refulare pe sifon, robinet de linie catre instalatia de vacuum, motor electric de actionare,  agregat de pompare cu coloana, clapet de retinere,  vana (in cazul pompelor eliciodale vana lipseste), compensator de montaj, casa vanelor, cota planseu, cota radier. Cota planseului si toate celelalte dimensiuni sunt determinate asemanator aductiunii gravitationale. De retinut ca, la prima pornire (cand nu este apa in cuva umeda) trebuie ca vana sa fie inchisa, iar apoi se procedeaza la amorsarea sifonului prin vacuum. Cand sifonul este de lungime mica, se poate renunta la vana; se asigura umplerea initiala a cuvei cu o instalatie de pompare mobila. Modelul de pompa hidrofor este folosita in instalatiile de irigatii. Pompa submersibila pentru presiune ridicata are in dotare o elice care ajuta pompa propriu-zisa si motorul sa pulseze apa la un debit ridicat. Pompa submersibila este folosita si in statiile de pompare care trimit apa spre sistemul de irigatii. In zonele unde umiditatea este ridicata in sol si se gaseste apa la adancime, se utilizeaza aceasta pompa cu scopul de a sustrage apa la suprafata pentru stropit si irigat culturi. Pompa submersibila pentru irigatii functioneaza in sistem simplu; procesul in sine consta in doua etape – sustragere si pompare spre suprafata. Pompa propriu-zisa functioneaza in sistem rotativ, este conectata la reteaua electrica prin intermediul motorului. Pompa submersibila este un agregat eficient pentru sistemul de irigatii, apa este valorificata si folosita in scop productiv. Pompa submersibila are utilitate practica in domeniul instalatiilor de apa. Prezinta anumite instructiuni e utilizare insa, este usor de intretinut si foarte eficienta in procesul de stropire-udare a plantelor.    


Tags: pompa submersibila pret, pompa cu tocator

Friday 8 June 2012

Tipuri de pompe

Puturile forate reprezinta metoda uzuala de constructie a captarilor de apa subterana datorita posibilitatii de aplicare a mecanizarii avansate in executie si evitarea pomparilor fortate fara epuisment. In mod obisnuit puturile forate au diameter de  250-1000 mm. Dupa modul de executie se deosebeste forajul in sistem uscat si forajul in sistem hidraulic. Forajul in sistem uscat comporta o actiune de sfaramare sau sapare a rocilor prin metoda rotativa sau percutie a caror efect, detritusul, este scos la suprafata prin diferite scule. Pentru ca peretii gaurii sa nu se surpe ele trebuiesc  tubate prin coloane de lucru. Coloanele de lucru se introduce pe 20-25 m, apoi pentru evitarea blocarii in teren se introduc coloane de diametru mai mic si in final rezulta o tubare telescopica. Forajul uscat se utilizeaza pana la diametrul de 600 mm. Exista modele de pompa hidrofor pentru puturi forate  atat cu structura simpla cat si cu structura complexa, depinde de constructia putului si de dotarile pompei. Pompa submersibila este dispozitivul optim pentru irigatii, in cazul puturilor. Pe piata exista o gama variata de astfel de dispozitive. Astfel avem modelul de pompa submersibila cu ax orizontal; aceasta asigura un debit de 1,5-125 litri/secunda, corespunzator unor sarcini de pompare de 3,5-55 mcA. Pompele sunt diversificate in continuare prin marimea diametrului stutului e aspiratie, diametrul rotorului si turatia. Corespunzator fecarui subtip se prezinta schematic graficul de campuri pentru fiecare pompa, reprezentand patrulatere curbilinii. Exista model de pompa cu diametrul stutului de aspiratie 100 mm si turatia 1450 rotatii pe minut. Frecvent, dupa cifra care indica marimea diametrului stutului de aspiratie, urmeaza o litera care precizeaza tipul de rotor. Din punct de vedere constructiv, pompele din aceasta categorie au rotorul cu simplu flux, arborele orizontal in consola, sustinut de lagare, avand rulmentii cu bile. Camera spirala este circulara cu aspiratie axiala si refulare tangentiala. Aceste pompe au urmatoarea structura: flansa de aspiratie, piulita profilata pentru asigurarea prinderii rotorului de arbore, inel de uzura, rotor in simplu flux, carcasa, inel de distantare, garnitura de etansare, presetupa, asvarlitor, vizor, bucsa, rulment radial, corp lagar, capac rulment, arbore si flansa de refulare. Constructia pompelor permite accesul in interior pentru revizie sau reparatii fara demontarea din instalatie si de pe placa de baza a carcasei si a motorului de antrenare. Asigurarea ungerii lagarelor pompei se face prin ulei introdus la busonul al carui nivel se controleaza prin vizor. La cerere, furnizorul asigura si garanteaza beneficiarului curbele de functionare. Exista modelul de pompe utilizate la echiparea statiilor de pompare de baza sau repompare, deoarece asigura debite de 70-2000 l/sec pentru sarcini de pompare de 5-100 mcA. Domeniul de variatie al parametrilor de functionare este larg, datorita turatiilor diferite la care functioneaza si diametrul in care se construiesc. La cele precizate se mai adauga si posibiltatile de strunjire a diametrului rotoric. Din punct de vedere constructiv, aceste pompe sunt monoetajate, cu rotorul in dublu flux pe arbore orizontal, sprijinit la ambele capete de lagare cu rulmenti oscilanti. Exista model de pompa submersibila care are camera spirala  dubla si simetrica, sectionata in plan orizontal – asigurand o admisie simetrica si un control usor al rotorului sau a celorlalte repere interioare, atunci cand se demonteaza si ridica jumatatea de sus. Pompa submersibila cu rotor in dublu flux este monoetajata; prezinta rotor radial inchis cu dubla aspiratie. Ansamblyul  arbore-rotor se sprijina in lagare cu rulmenti oscilanti. Carcasa este sectionata in planul axial-orizontal si permite scoaterea capacului si accesul in interior, fara a fi necesara demontarea pompei de pe placa de baza (nu trebuie demontat electromotorul si nic conductele instalatiei). Camera  spirala este dubla, cu stuturile de aspiratie si refulare amplasate sub planul de sectionare si indreptate in sensuri opuse. Etansarea pompei se realizeaza prin garnituri moi, alimentate printr-un circuit interior sau de la o sursa exterioara. In fiecare patrulater curbiliniu este precizat tipul pompei, caracterizat in ordine de: diametrul flansei de aspiratie, refulare si al rotorului de baza. Pompa submersibila, in functie de destinatia de utilitate si de structura constructiva, prezinta diferite turatii.


Tags: pompa submersibila pret, pompa cu tocator

Thursday 7 June 2012

Incercarea si caracteristicile pompelor

In practica se urmareste determinarea caracteristicilor de sarcina, de putere, de randament si de cavitatie, pentru o pompa hidrofor cu  diametrul rotorului constant si actionata la turatie constanta. Incercarile realizate in acest scop se fac pe standuri de incercare, in circuit inchis sau in circuit deschis, in care se fac  masuratori de parametri pe tot domeniul de functionare al pompei. In functie de precizia cu care se asigura masurarea parametrilor, normele interne si internationale incadreaza masuratorile in trei clase de precizie (A, B si C), clasa A fiind cea mai precisa, iar in clasa C fiind incluse masuratorile industriale facute asupra pompelor de catre fabrica constructoare. Normativele stabilesc conditiile de masurare, parametrii de masurat precum si precizia impusa, fiind aplicabile  tururor tipurilor de pompe, incercate numai cu apa curata si rece. In mod obisnuit, pentru masurarea fiecarui parametru se folosesc metode, echipamente si aparatura specifice: pentrul  debit – metoda volumetrica, gravimetrica, sondarea campului de viteze, strangularea vanei de fluid (diafragme), debitmetre electromagnetice, cu turbina, cu ultrasunete; pentru sarcina – manometre cu element elastic, respectiv tuburi piezometrice; pentru putere – wattmetre si truse electrice de masura; pentru turatia n – turometru electric, stroboscopic; pentru vascozitatea cinematica a fluidului – vascozimetru cu sfera cazatoare; pentru timp – ceas cronometru. In procesul de determinare a caracteristicilor  de functionare  ale pompelor se intocmesc niste tabele. Datele provenite din masuratori  se trec in prima parte a tabelului, iar in cea de a doua parte se trec marimile calculate. Pe un stand prezentat experimental se realizeaza masuratori pentru o pompa submersibila. In punctele de priza si diametrele care sunt de 50 mm, respectiv 40 mm, iar vacuommetrul si manometrul sunt amplasate la aceeasi cota. O instalatie  in circuit deschis  pentru determinarea caracteristicilor unui agregat de pompare in constructie normalizata cuprinde:  bazin de aspiratie (1500x1000x800 mm), agregat de pompare, vana de reglaj, articulatie telescopica, rezervor debitmetric, sticla de nivel,  manometru, vacuummetru, piezometru diferential cu mercur, trusa electrica de masura, ecran linistitor,  termometru,  convertizor,  circuit de golire, circuit de deviere. Pompele prezinta o caracteristica de cavitatie.  Determinarea acesteia  la o pompa submersibila este o operatie laborioasa, deoarece masuratorile se vor efectua pana la atingerea regimului de cavitatie, avand drept parametru diferitele pierderi de sarcina introduse pe circuitul de aspiratie. Metoda utilizata  evidentiaza cavitatia prin alterarea performantelor energetice (in special modificari ale curbei de sarcina). Marimile masurate, precum si cele calculate sunt prezentate schematic intr-un tabel.  Intr-o statie de pompare remarcam si prezenta ventilatoarelor. Intocmai ca la pompe, si in cazul ventilatoarelor metodologia de masurare este stabilita prin norme interne si internationale. Masuratorile se pot face in conditii de laborator sau in conditii industriale (in situ), respectiv pe modele atunci cand ventilatorul este de mari dimensiuni. Si in cazul  ventilatoarelor, cele trei clase A, B si C stabilesc precizia cu care trebuie facute masuratorile. Caracteristicile  de functionare ale ventilatoarelor sunt determinate  cu ajutorul anumitor relatii de calcul. Cu privire la schemele instalatiilor    pentru incercarea  ventilatoarelor, acestea sunt numeroase si fiecare trebuie sa simuleze conditiile aeraulice de functionare a ventilatorului in instalatia industriala. Se adopta scheme cu rezistenta pe aspiratie, pe refulare sau mixte; in unele situatii urmeaza ca prin calcule sa se asigure transpunerea rezultatelor si la alte regimuri de lucru (alte turatii, alte dimensiuni), folosind relatii de transformare adecvate. Pompa submersibila  este solutia cea mai potrivita pentru sustragerea apei de la adancime si utilizarea acesteia pentru stropit si  irigatii. Numerosi utilizatori actuali recomanda acest dispozitiv.  Pompa submersibila are in dotare un electromotor de turatii rapide. Pentru a scoate apa din adancuri  trebuie sa aiba o structura constructiva solida.  Motorul rezista la un numar mare de turatii. Procesul de alimentare cu apa necesita o activitate mai intensa spre deosebire de celelalte dispozitiv cu aceeasi destinatie de utilitate. Pompa submersibila este adaptata procesului de filtrare a apei cu impuritati.


Tags: pompa submersibila pret, pompa cu tocator

Wednesday 6 June 2012

Sisteme de decantare si utilitatea hidroforului

In statiile de pompare se alege tipul de decantor sau hidrofor considerat a fi indicat. Sunt  zone unde, din diverse cauze, apa are un continut ridicat de impuritati. In cazul decantoarelor cu pulsatii si lamele, apa bruta impreuna cu reactivii, introdusa  in floculator, realizeaza in 5-15 minute flocularea si aglomerarea particulelor coloidale de natura minerala si organica; aceasta se manifersta prin cresterea permanenta a concentratiei in suspensii si prin marirea particulelor aglomerate pana la dimensiuni de ordinul milimetrilor; in modului lamelar, datorita laminalizarii miscarii, se produce separarea instantanee dintre apa si particulele floculate sub forma de namol. Namolul curge in sens descendent. Namolul in exces se evacueaza prin deschiderea sistemului hidraulic de golire a concentratorului de namol, datorita diferentei de concentratie. Apa decantata este colectata printr-un sistem hidraulic la partea superioara a decantorului. Decantoarele lamelare au aparut din necesitatea eliminarii dificultatilor decantoarelor statice si anume: eliminarea turbulentei, eliminarea influentei peretilor, reducerea lungimii de interceptie a radierului de catre particula antrenata de viteza medie a curentului si marimea hidraulica. Pentru calculul lungimii totale a modulului lamelar se ia in consideratie si zona de tranzitie, care tine seama de trecerea de la miscarea turbulenta in bazin la miscarea lamelara in lamele si trecerea de la aceasta la miscarea turbulenta la iesirea din modul. Incarcarea decantoarelor cu module lamelare se face in functie de: debitul unitar care tranziteaza prin fiecare lamela, suprafata elementara a unei lamele, numarul de lamele, unghiul de inclinare al lamelei fata de orizontala, raportul de eficienta al modulului lamelar.  In practica se utilizeaza trei sisteme de decantoare lamelare: sistemul modul lamelar in contra-curent, sistemul lamelar in co-curent si sistemul lamelar in curent incrucisat. Sistemul modul lamelar in contra-curent este constituit din module lamelare amplasate intr-un curent ascendent; apa este introdusa la partea inferioara a modulului lamelar, se realizeaza separarea si apa se colecteaza la partea superioara, iar namolul curge catre partea inferioara. Sistemul este prevazut cu autocuratirea namolului si pentru aceasta unghiul de inclinare al modulului fata de orizontala trebuie sa fie de 45-600. Sistemul lamelar in co-curent prezinta urmatorul principiu: apa bruta floculata curge descendent intr-un modul lamelar prevazut cu doua lamele suprapuse; dupa cedarea suspensiei floculate, curentul de apa curge ascendent catre bazinul superior de apa limpezita. Modulul co-curent prezinta avantajul ca unghiul de inclinare poate cobora pana la 300, luand in considerare efectul de antrenare a namolului de catre curentul de apa. Sistemul modul lamelar in curent-incrucisat este alimentat cu apa  bruta floculata din canalele laterale. Apa limpezita se colecteaza la partea superioara dupa o curgere ascendenta, iar namolul curge descendent si se colecteaza la partea inferioara. Exista model de decantor dotat cu modul lamelar de curent incrucisat. Avantajul acestui sistem este dat de timpul foarte redus in care particula floculata este interceptata; practic, particula parcurge spatiul dintre lamele, dar pentru aceasta este necesar ca flocularea suspensiilor din apa sa fie optima.  Oamenii care traiesc in mediul rural si au propria sursa de apa in curte, apeleaza la serviciile unui hidrofor. Se recomanda o verificare a concentratiei apei inainte de inceperea procesului de montaj  a hidroforului. Daca se constata o  prezenta mare de corpuri straine in apa, este bine sa se monteze un hidrofor rezistent la un ritm de activitate alert. Pentru apele cu multe impuritati este potrivit un hidrofor cu structura constructiva dura. Numerosi utilizatori se arata multumiti de aplicatiile si modul de functionare ale unui hidrofor.  Acest agregat este folosit atat in statiile de pompare cat si in cazul retelei publice de alimentare cu apa. La presiune ridicata si suprasolicitare, conductele retelei publice cedeaza, apa nu mai ajunge in locuite la parametrii doriti. Aici intervine agregatul numit hidrofor, care ajuta intregul sistem sa faca fata situatiei, preluand o parte din activitatile celorlalte dispozitive.


Tags: pompa cu tocator, pompe submersibila, pompa submersibila pret

Tuesday 5 June 2012

Energie ieftina.

Putem acum sa lasam multe lucruri deoparte dar la nivel global sunt insa doua situatii care ne fac viata extrem de grea si ele ar fi foamea si lipsa energiei, nu va uitati la statele din lumea 1 care isi castiga dreptul la energie prin razboaie si prin monopol economic. De aceea lumea are nevoie de surse inepuizabile de energie , de surse care ne pot garanta si curatenie planetei, de surse ieftine de energie , care ii vor impiedica pe cei care viseaza monopoluri sa ne conduca destinele.

Metoda cea mai buna pentru a atinge acest deziderat este si una foarte ieftina cel putin in cazul nostru. Putem profita de programul casa verde 2012, avem astfel ocazia de folosi :panouri solare, centrale cu peleti, pompa caldura, panouri solare aproape gratis. Aceste dispozitive ne permit sa incalzim apa din locuinta fara a mai apela la reteaua clasica de termoficare, ci folosindu-ne ori de deseuri care oricum stricau calitatea pamantului, ori de energie care este practic infinita si anume cea solara. Principiul de functionare al panourilor solare este relativ simplu. Tuburile din componenta panourilor solare capteaza radiatia solara si o transforma in energie termica.

     Apa din tubul interior se incalzeste in urma acestui proces. Pe masura ce apa se incalzeste, ii scade desitatea. Apa incalzita in tubul solar se ridica in rezervorul de acumulare al panoului solar si este inlocuita progresiv de un volum echivalent de apa rece. Procesul se repeta si apa rece ajunsa in rezervorul de acumulare va fi incalzita. Aceste solutii ne ajuta sa nu mai depindem de reteaua veche de termoficare intr-un mod cu adevarat ecologic. Panouri solare de exemplu au ca principiu de functionare diferenta de densitate intre apa calda si cea rece, este binecunoscut faptul ca apa calda urca si cea rece coboara motiv pentru care apa incalzita de celulele din panou se duce in rezervor iar cea rece ii preia rapid locul incalzindu-se si ea la randul ei.

Astfel intr-un timp scurt si cu ajutorul energiei solare care este inepuizabila din punctul nostru de vedere incalzim foarte usor apa nefiind nevoie sa mai folosim curentul electric sau gaze naturale. Pompele de caldura folosesc un principiu asemanator ( termosifon ) ele colecteaza caldura din mediul inconjurator si incalzesc apa in mare cam dupa acelasi principiu. Cat despre centralele cu peleti ele sunt centrale care folosesc in loc de lemne peletii ce reprezinta produse obtinute din deseuri lemnoase in care este adaugat un liant si sunt presate pana cand se compacteaza extrem de bine, autonomia lor de ardere este incredibil de mare iar capacitatea lor calorica este cu 20-30% mai mare decat lemnul obisnuit de foc.

Oricare din aceste metode le-am folosi ne asiguram noua insine o sursa economica, durabila si ecologica de a obtine energie termica.  Tot ce trebuie sa faceti este sa depuneti acte pentru casa verde, acest program este deja de doi ani in functiune , si casa verde 2012 se anunta a fi un succes si mai mare decat cel din anii trecuti. Trebuie cu ajutorul acestor programe sa reusim sa aducem energie ifetina oamenilor de rand care cu ajutorul acestor reduceri din aceste programe sa isi poata cumpara instalatii care sa le faca viata mai usoara. De aceea sustinem programul casa verde  si tot ce inseamna surse alternative de energie.

Monday 4 June 2012

Odihna perfecta cu aer conditionat

In vremea la care a fost scris acest articol, deja temperaturile au inceput sa-si faca de cap, iar proprietarii de stranduri isi freaca palmele de bucurie pentru incasarile serioase pe care au reusit sa le aiba in doar cateva zile de la debutul sezonului. La prima vedere si noi suntem bucurosi ca putem sa ne relaxam la soare si sa facem o baie pe cinste, insa ceea ce urmeaza va fi cu adevarat de cuptor. Anomaliile sezonului abia incep sa-si faca simtita prezenta si in scurta vreme o sa ne dorim macar o ora de ploaie pentru a putea respira cat de cat un aer suportabil.

Anii care au trecut ne-au demonstrat ca trebuie sa traversam cel putin o perioada caniculara de cateva zile. Daca ar fi doar una, ar fi cu adevarat suportabil, insa de cele mai multe ori aceste perioade nu numai ca se prelungesc ca numar de zile consecutive pentru care meteorologii emit avertizari de canicula si depasire a pragului de suportabilitate a umezelii din aer, dar se si repeta de cateva ori pe sezon.

Mai rau este faptul ca cea mai mare parte o locuintelor noastre sunt situate in blocuri care nu au inca nici cea mai elementara forma de protectie termica, iar dupa aceste excese de temperatura pe care clima ni le ofera in fiecare an, peretii locuintelor noastre raman pentru multe zile la rand incinsi, reflectand in interior caldura acumulata, chiar daca afara dogoarea s-a mai domolit.

Nu ne putem odihni nici noaptea, ajungem sa nu mai dormim nici trei sau patru ore si suntem din ce in ce mai epuizati din pricina acestei calduri insuportabile si mai ales a umiditatii excesive. Medicii spun ca un adult activ are nevoie de cel putin sapte ore de somn continuu pe noapte pentru a putea fi capabil a doua zi sa reia in conditii de siguranta activitatea pe care o are.

Pentru toate aceste considerente este momentul sa aducem putina racoare in casa si nu deshizand ferestrele ci inchizandu-le si pornind un aparat de aer conditionat 9000 care ne va aduce linistea somnului perfect. Solutia este la indemana, mai ales ca acum avem in piata o varietate mare de asemenea sisteme de climatizare care pot sa satisfaca orice necesitate in ceea ce priveste dimensiunea spatiilor climatizabile.

Singura notificare, daca am putea sa o numim asa, pentru cei care doresc montarea unui aparat de aer conditionat, se refera la dimensionarea acestuia din punct de vedere al capacitatii compresorului de racire a aerului. Oricat de simpla vi s-ar parea ideea de cumparare directa dintr-un magazin a unui astfel de electrocasnic, lucrurile nu stau chiar atat de obisnuit, nu pentru faptul ca nu ati putea sa aduceti aparatul acasa in propria masina ci pentru faptul ca ati putea foarte usor sa optati pentru un sistem de climatizare impropriu necesitatilor pentru care doriti sa functioneze.

De cele mai multe ori dimensionarea gresita a unor aparate de aer conditionat, face ca viitorii posesori sa greseasca in alegere si sa primeasca dupa instalare orice altceva decat linistea noptiilor caniculare. In primul rand consumul de energie electrica ar putea fi foarte ridicat in cazul in care un aparat de putere mica va fi utilizat pentru racirea unui spatiu foarte mare. Aparatul va functiona practic continuu, fara sa poata aduce temperatura locatiei la valoarea la care a fost setat. Uzura prematura a unui astfel de aparat de aer conditionat se va produce intr-un timp scurt, iar beneficiile pe care tocmai le asteptati vor intarzia sa apara.

De aceea cel mai potrivit lucru pe care trebuie sa-l faceti este sa contactati un tehnician profesionist care va va indruma corespunzator tehnic in alegerea modelului de aparat de aer conditionat, optim pentru cerintele unei odihne perfecte. Cu aceasta ocazie veti avea parte si de o instalare corespunzatoare cu specificatiile producatorului acestui sistem de climatizare.


Tags: aer conditionat 9000, aer conditionat hitachi

Sunday 20 May 2012

Cum sa alegeti un aparat de aer conditionat pentru locuinte

Intr-o zi calduroasa si umeda de vara, foarte putine facilitati se pot ridica la inaltimea asteptarilor dumneavoastra asa cum o face aparatul de aer conditionat 9000 din locuinta. Un aparat de aer conditionat raceste, dezumidifica si filtreaza aerul din locuinta dumneavoastra, facandu-l astfel mai curata si mai confortabila. Acesta este, fara indoiala, cel mai important motiv pentru care aparatul de aer conditionat a devenit atat de intalnit in locuinte, mai ales in cele localizate in zone cu climat calduros.

Spre deosebire de aparatele de aer conditionat de ferestre, portabil sau de perete, care nu pot raci decat o singura camera sau zona, o instalatie centrala de aer conditionat distribuie aerul in toata locuinta. Prima decizie cu care va trebui sa va confrutati si pe care va trebui sa o luati se petrece atunci cand trebuie sa va hotarati daca veti opta pentru un aer conditionat pentru toata casa, aer conditionat haier pentru una sau mai multe camere, sau o pompa de caldura.

Producatorii de aparate de aer conditionat va ofera dimensiuni diferite ale acestora, pentru toate tipurile de produse. Intr-o astfel de situatie este foarte posibil sa nu stiti cat de mare trebuie sa fie aparatul de aer conditionat de care aveti nevoie. In ceea ce priveste aparatele de aer conditionat, „dimensiunea” lor se refera nu la marimea fizica a unitatii, ci mai degraba la capacitatea acesteia de a produce aer rece. Atat aparatele de aer conditionat centrale cat si cele pentru o singura camera sunt produse la capacitati diferite, astfel ca este important sa precizem felul in care acestea sunt masurate.

Capacitatea unui aparat de aer conditionat de a produce aer rece este masurata in unitati BTU, de cele mai multe ori.  Cu toate acestea, in cazul aparatelor de aer conditionat, mai mare nu inseamna neaparat mai bun. In primul rand, cu cat aparatul de aer conditionat are o capacitate mai mare, cu atat el va costa mai mult. De asemenea, este foarte important sa alegeti un aparat de aer conditionat a carei dimensiuni este potrivita pentru locuinta sau camera dumneavoastra.

Un aparat de aer conditionat care este prea mic nu va putea faca fata cerintelor intr-o zi foarte calduroasa de vara. De asemenea, un aparat de aer conditionat prea mare se va porni si opri mult prea des, rezultand intr-o dezumidificare slaba a aerului, ceea ce duce la un disconfort semnificativ. De fapt, este indicat sa luati mai degraba un aparat de aer conditionat usor mai mic decat aveti neaparat nevoie, in loc sa luati unul mult prea mare. De asemenea, circulatia aerului inauntru si afara din camera trebuie sa fie atent echilibrata pentru a va asigura functionarea eficienta a echipamentului.

Acesti factori, impreuna cu felul in care locuinta dumneavoastra este izolata, felul in care este folosita de catre dumneavoastra si familie, clima specifica zonei in care locuiti dar si multe altele trebuie luat in considerare atunci cand sunteti pe punctul de a alege aparatul de aer conditionat cel mai potrivit. Este, de asemenea, indicat dar nu obligatoriu, sa consulati un specialist in materie de echipamente de aer conditionat inainte de a lua decizia finala si sa nu faceti acest pas pe cont propriu, mai ales daca nu aveti experienta in domeniu.

De asemenea, garantia oferita de comerciant pentru aparatul de aer conditionat este foarte importanta. Incercati sa gasiti cea mai avantajoasa oferta pentru dumneavoastra, cea care se incadreaza in limitele dumneavoastra financiare, dar si cea care va satisface cat mai mult posibil nevoile de confort si siguranta in activitatile gospodaresti de zi cu zi dar si pe timp de noapte.


Tags: aer conditionat 9000

Saturday 19 May 2012

Cazuri

Este destul de ciudat ce se intampla in ultima vreme, desi avem masini mai performante, mai puternice totusi in aceste zile incidenta in ceea ce priveste numarul de accidente motivele invocate fiind din ce in ce mai diverse, multe dintre ele fiind legate de starea psihica a celui ce conduce autovehiculul. Un accident auto are de regula victime daca nu pagube materiale, si de cele mai multe ori acestea se recupereaza greu, nu mai spunem despre handicapuri fizice ce pot aparea in urma coleziunii. De accea aveti nevoie de avocati buni in acest domeniu si cu multa experienta ca sa va poata sustine cauza in instanta, beneficiile acestui fapt pot varia de la primirea unor daune morale, daune rca , daune asigurari,  pana la daune morale la vatamare corporala din culpa toate acestea rezultand in urma unor cercetari penale. Dar aceste lucruri nu trebuie sa va prinda nepregatit, si dvs trebuie astfel sa aveti grija sa posedati o documentatie serioasa, si care va poate absolvi foarte usor de orice vina, sau de diferite clauze morale .

    Astfel in urma unor cercetari s-a observat ca dupa mai multe tipuri accidente de regula persoanele implicate nu sunt capabile sa isi aduca aminte cu exactitate ce s-a intamplat si din variate motive versiunile difera intre ele, si aici nu neaparat unghiul de perceptie este de vina ci mai mult starea in care esti indus in timpul unui soc, si toata tevatura te duce pana in starea in care incerci fara sa iti dai seama sa spui o versiune mai scurta si in acelasi timp sa iti sustii punctul de vedere.Avocatul specialist in acest gen de cazuri este de regula calm si stie exact ce detalii sa iti ceara ca sa nu mai fii nevoit sa iti schimbi fara sa vrei marturia, sau sa intampini dificultati in a-ti demonstra nevinovatia, incearca sa faci rost de numarul de telefon al unui specialist cu experienta multa in astfel de cazuri si nu te increde in faptul ca tu stii ca ai dreptate si asta ar fi usor de demonstrat pentru ca vei putea intalni un alt om care va crede despre el acelasi lucru si totul se va reduce la o problema simpla de argumentare fara a fi nevoie de un rechizitoriu foarte bine pus la punct. Exista o multitudine de tipuri daune morale in cazul unei activitati de cercetare penala accident auto. Astfel ca iti poti sustine cu succes cauza si poti primi diverse compensatii , ca sa iti poti recupera pierderile suferite in cazul unui accident , imaginati-va ca zilele de spitalizare chiar si pentru o afectiune usoara se platesc cu bani grei, si puteti chiar sa va pierdeti jobul din cauza unor probleme medicale mai serioase, pentru ca in fisa postului dvs poate exista o clauza medicala ce nu va mai permita sa continuati lucrul pe acceasi pozitie. Acestea fiind spuse , atentie mare la drum incercati pe cat posibil sa respectati cu strictete regulile de circulatie, nu va grabiti mai mult decat este necesar, iar daca se intampla totusi sa aveti un accident incercati sa faceti in asa fel incat sa fie totul in regula si sa nu pierdeti din vedere informatii care ar putea sa fie de maxima importanta pentru cazul dvs, de aceea este bine sa povestiti cu cata acuratete puteti ofiterului care investigheaza cazul.

Friday 18 May 2012

Notiuni de baza despre aparatul de aer conditionat

 Aparatul de aer conditionat asigura un mediu racoros si confortabil atunci cand temperaturile foarte inalte se instaleaza afara. Acesta este un aspect foarte important mai ales pentru persoanele mai in varsta, pentru copii, pentru femei gravide, dar si pentru animalele dumneavoastra de companie care ar putea fi sensibile la caldura excesiva si la umiditate. Reducand nivelul temperaturilor si al umiditatii din aer pe interior, un aparat de aer conditionat va poate ajuta sa va asigurati un somn relaxant pe timpul noptii, astfel incat atunci cand va treziti sa fiti persoane complet odihnite si revigorate. De asemenea, aparatul de aer conditionat va va ajuta sa tineti departe de dumneavoastra potentialele reactii alergice.

Dar, care este totusi mecanismul lor de functionare?

Aparatul de aer conditionat transfera caldura din interior in exterior. Procesul incepe atunci cand aerul din camera este scos prin filtrele de aer si apoi trecut prin bobinele de racire. In aceasta etapa, aerul este racit si suflat inapoi in camera mai racorors si mai uscat decat era initial. Aerul cald este scos in exterior prin partea din spate a unitatii.

Cum ne dam seama care este aparatul de aer conditionat cel mai potrivit pentru a obtine o racire eficienta a camerei?

Pentru a va asigura ca obtineti conforul dorit si ca, in acelasi timp, va incadrati in limitele bugetului de care dispuneti, este foarte important sa alegeti aparatul de aer conditionat potrivit pentru camera sau suprafata pe care doriti sa o racoriti. In cazul in care alegeti un aparat de aer conditionat prea mare, aerul din locuinta dumneavoastra va fi unul umed si rece, mai degraba decat unul racoros si proaspat. Pe de alta parte, daca alegeti un aer conditionat mult prea mic, acesta va functiona aproape in permanenta si cu toate acestea, el nu va reusi sa raceasca indeajuns camera asa cum v-ati fi dorit. Luand in considerare strict criteriul suprafetei, este indicat sa alegeti un aparat de aer conditionat care ofera 20 BTU pentru fiecare metru patrat de spatiu locuibil. Exista insa si alti factori de care nu trebuie sa uitati atunci cand alegeti dimensiunile aparatului de aer conditionat, precum marimea ferestrelor, inaltimea camerei, clima zonei in care locuiti precum si umbrirea.

Care sunt caracteristicile principale ale aparatului de aer conditionat pe care trebuie sa le urmariti atunci cand ati stabilit deja dimensiunile de care aveti nevoie?

In primul rand, silentiozitatea aparatului de aer conditionat conteaza foarte mult. Din fericire pentru dumneavoastra, cele mai multe dintr modelele de aer conditionat din ziua de astazi sunt mult mai silentioase decat modelele mai vechi, pentru a  va asigura astfel confortul in timp ce munciti, dormiti sau desfasurati activitati de zi cu zi in locuinta dumneavoastra.

Butoanele de control trebuie sa fie de asemenea usor reglabile. Cautati pe cat posibil aparate de aer conditionat cu termostat electronic si cu telecomanda.

Viteza aerului si fantele directionale de aer sunt, din nou, foarte importante. Posibilitatea de a regla viteza aerului precum si directia fantelor va vor permite personalizarea si controlul mai bun asupra procesului de racire a aerului din incapere.

Ceasul sau cronometrul va va permite sa programati aparatul de aer conditionat sa porneasca dar si sa se opreasca atunci cand doriti, fara a fi nevoie de prezenta dumneavoastra fizica in incapere.

Filtrele de aer de care dispune aparatul de aer conditionat trebuie sa fie usor de curatat, dar si de indepartat, ele fiind acea componenta care va ajuta sa scapati de mirosurile neplacute, praf si bacteriile din aer.

In ceea ce priveste intretinerea unui aparat de aer conditionat, este indicat sa il curatati complet la inceputul fiecarui anotimp si o data la 2-3 saptamani atunci cand este folosit intensiv. 


Tags: aer conditionat

Thursday 17 May 2012

Promoţii de neegalat pe site-ul Aer Condiţionat Craiova

Magazinul virtual cu echipamente de aer condiÅ£ionat dedicat exclusiv locuitorilor din Craiova vine în sprijinul lor cu cele mai calitative produse la preÅ£uri imbatabile. Magazinul nostru virtual îi aÅŸteaptă pe craioveni cu oferte la aparate de aer condiÅ£ionat fabricate de cei mai buni producători.

Zeci de modele de aparate de aer condiţionat

Site-ul nostru oferă pentru confortul casei dumneavoastră ÅŸi pentru a vă bucura de răcoare în propria locuinţă, atunci când afară căldurile sunt insuportabile, zeci de modele de aparate de aer condiÅ£ionat. Craiovenii, în acest moment, cumpără cel mai mult din magazinul virtual Aer CondiÅ£ionat Craiova, echipamente de aer condiÅ£ionat fabricate de trei mari producători ÅŸi la preÅ£uri  promoÅ£ionale, echipamente care sunt pentru toate buzunarele, iar datorită design-ului modern sunt potrivite oricărui cămin. Gree Master, Mitsubish ÅŸi General Fujitsu sunt producătorii cei mai căutaÅ£i de craioveni în domeniul achiziÅ£ionării aparatelor de aer condiÅ£ionat.

 

Aparate de aer condiţionat dotate cu funcţii speciale

Două aparate de aer condiÅ£ionat produse de Firma Gree Master se află printre preferinÅ£ele craiovenilor care trec pragul site-ului nostru, atraÅŸi fiind ÅŸi de preÅ£ul de neegalat. Este vorba despre Aparatul de aer CondiÅ£ionat Gree Master Clasa A care poate fi achiziÅ£ionat la preÅ£ul de 1.984 de lei, cu TVA inclus. Acest aparat de aer condiÅ£ionat are o garanÅ£ie de trei ani , un filtru de praf lavabil, precum ÅŸi cinci funcÅ£ii prin care se asigură confortul casei dumneavoastră, indiferent de câte grade sunt afară, ÅŸi anume: de răcire, de încălzire, dezumidificare, ventilaÅ£ie ÅŸo mod automat. Cel de-al doilea produs fabricat de Gree Master poate fi achiziÅ£ionat de pe site-ul nostru la preÅ£ul de 2.534 de lei, care pe lângă funcÅ£iile amintite mai sus, are ÅŸi patru funcÅ£ii speciale: funcÅ£ionare silenÅ£ioasă, freon ecologic, autorestart ÅŸi programare.

 

Echipamente de aer condiţionat care permit economisirea de energie

În magazinul nostru virtual, se comercializează foarte bine ÅŸi cinci aparate de aer condiÅ£ionat produse de Mitsubishi, care au preÅ£uri cuprinse între 2.264 ÅŸi 6.864 de lei, cu TVA inclus. Cel mai ieftin aparat de aer condiÅ£ionat fabricat de Mitsubishi este ÅŸi foarte eficient, aÅŸa că nu aveÅ£i nimic de pierdut dacă alegeÅ£i un astfel de aparat să vă răcorească locuinÅ£a atunci când afară temperaturile sunt insuportabile. Este un aparat de aer condiÅ£ionat foarte silenÅ£ios, are un modul de funcÅ£ionare numit „Eco Cool” care permite economisirea de energie cu până la 20 %, iar temperatura aerului se menÅ£ine aceeaÅŸi. Pentru craiovenii care stau bine cu banii, ÅŸi doresc să achiziÅ£ioneze un aparat de aer condiÅ£ionat rezistent ÅŸi mai mult decât eficient vă recomandăm un alt produs fabricat de Mitsubishi care se găseÅŸte în magazinul nostru virtual la preÅ£ul de 6.864 de lei. Acesta conÅ£ine tehnologia DC Inverter prin care se economiseÅŸte o energie foarte mare ÅŸi are un design modern care se adaptează oricărui tip de interior. Totodată, aceste echipament de aer condiÅ£ionat este dotat cu un flitru nano-platină ÅŸi filtru de enzime hipolaergenic prin care se asigură un aer mai curat ÅŸi mai sănătos.

 

Åži General Fujitsu este o firmă din ce în ce mai căutată în magazinul nostru virtual, calitatea ÅŸi preÅ£urile acceptabile o reprezintă. La preÅ£ul de 2.364 de lei, cu TVA, craiovenii pot achiziÅ£iona un aparat de aer condiÅ£ionat de General Fujitsu care are o garanÅ£ie de cinci ani. Acest echipament de aer condiÅ£ionat are mai multe avantaje, printre care: creÅŸtere rapidă a temperaturii, putere mare de funcÅ£ionare, funcÅ£ie pentru economia de energie, încălzire în maxim 1/3 faţă de timpul de încălzire al unui inverter clasic.

Pentru mai multe informaţii cu privire la numeroase produse de aer condiţionat pe care noi le comercializăm pe Aer Condiţionat Craiova, precum şi despre promoţiile pe care le avem, magazinul nostru virtual vă stă mereu la dispoziţie.


Tags: aer conditionat craiova

Nici o vara fara confort termic, nici o casa fara aer conditionat!

Un dicton cat se poate de adevarat e acela in care se spune ca omul zilelor noastre nu poate inregistra confortul termic fara sa detina un aparat de aer conditionat hokkaido. Vara este nemiloasa in Romania ca temperaturi maxime inregistrate, iar caldura excesiva si moleseala aferenta nu sunt deloc propice vietii si muncii. Un om gospodar al zilelor noastre va trebui sa actioneze in spiritul inaintasilor sai, insa raportat zilelor noastre. La fel cum taranul gospodar avea grija sa aiba sanie de iarna si car de vara, la fel si omul zilelor noastre are o masina cu 2 seturi de anvelope. La fel cum odinioara lemnele erau principalul mijloc de incalzire acum se foloseste gazul. In locul vechii fantani cu cumpana se foloseste acum hidroforul si tot asa, exemplele ar putea probabil continua la nesfarsit. In ceea ce priveste racorirea pe timp de vara, inaintasii nostri n-au prea avut solutii viabile la indemana. O inventie moderna care cat de cat a mai atenuat din neplacerile provocate de caldura excesiva este ventilatorul, insa nici acesta nu este suficient pentru nevoile unei case, unei gospodarii, unui apartament. In plus, consumul de energie electrica asociat cam taie aripile celor care cred ca au gasit asa usor solutia. Solutia, in acest minunat secol tehnologic 21, ramane doar una, si anume cumpararea si instalarea unui aparat de aer conditionat.

Instalarea unui aparat de aer conditionat nu este deloc un lucru simplu. La fel cum stramosii nostri cei intelepti nu asteptau vara pentru a-si cumpara carul, ci strangeau bani din timp si vara nu-i prindea nepregatiti, asa si omul modern de azi ar trebui sa procedeze. Fireste, tot conform traditiei taranesti de odinioara, nu o sa va apucati de cumparat si instalat aparatul de aer conditionat inca din perioada Pastilor. Nu va doriti sper sa dati de lucru si mai mult sotiei, care si asa munceste si roboteste ca o furnica pentru a face o curatenie exemplara in casa. Dupa aceste sarbatori insa, e timpul sa dati startul prospectarii pietei de consum. Vara bate la usa si nu e deloc cazul sa va stresati inutil atunci cand afara e atat de cald incat transpiri si doar stand. Rationamentul e foarte simplu, vara trebuie sa va gaseasca echipat si utilat cu un aparat de aer conditionat performant. Veti fi aidoma gloriosilor inaintasi, un gospodar pregatit cu tot ceea ce trebuie pentru casa si pentru cei care locuiesc inauntru.

O data ce v-ati decis ca este timpul sa cumparati un aparat de aer conditionat, mai sunt cateva lucruri pe care trebuie sa le stiti despre aceste aparate. Sunt amanunte tehnice importante pentru buzunarul, confortul si sanatatea dvs. In primul rand, un aparat de aer conditionat deserveste, in mod normal, o singura incapere. Indiferent de locatie, este recomandabil ca aparatul sa fie amplasat in hol, din motive de economie si sanatate. Un astfel de aparat nu doar ca racoreste camera respectiva si alunga cumplita zapuseala, dar el deumidifica aerul pe care-l respiram. Aparatul de aer conditionat detine de obicei filtre: unul pentru polen, unul pentru praf si unul pentru bacterii. Aceste filtre este indicat sa le schimbati la o anumita perioada de timp, pentru o buna functionare si pentru sanatatea dvs. Atunci cand doriti sa cumparati un astfel de aparat, trebuie sa va ganditi in cate camere aveti nevoie de aer conditionat si sa incercati sa estimati necesarul de frig pentru fiecare camera. De obicei, aparatele de aer conditionat subdimensionate au o durata de viata redusa. Cele mai economice aparate sunt cele de clasa A. Dintre aparatele de aer conditionat mai mentionam si pe cele de tipul split, care au doua unitati, una interioara si una exterioara. Nu in ultimul rand, este bine sa stiti ca aceste aparate pot si incalzi aerul, dar aceasta functie este rentabila doar pana la temperaturi externe de maxim 0-3 g Celsius.


Tags: aer conditionat hokkaido, aer conditionat 18000

Wednesday 16 May 2012

Cele mai bune aparate de aer conditionat

Zilele calduroase de vara au venit iar temperaturile incep deja sa creasca din ce in ce mai mult. Treptat, locuinta dumneavoastra nu mai este acel loc confortabil in care place sa va retrageti dupa o zi obositoare la birou iar pe timpul noptii aerul din camera este atat de inabusitor incat somnul nu mai este la fel de odihnitor cum ar trebui sa fie. In acest caz, cea mai buna solutie pentru dumneavoastra cu singuranta este instalarea unui aparat de aer conditionat. Mai ales daca va aflat intr-un oras mare si aglomerat precum Clujul, stiti foarte bine cat de sufocante pot deveni zilelele pe timpul verii.

Oferte de aparate de aer conditionat Cluj sunt la tot pasul, insa tot ce trebuie sa faceti este sa va decideti si sa incepeti sa cautati cele mai potrivite produse pentru dumneavoastra. Puteti cauta aparate de aer conditionat Cluj chiar si pe internet in cazul in care considerati ca nu aveti destul timp liber la dispozitie pentru a merge prin magazinele din oras sa cautati cele mai bune oferte. Stand confortabil la birou sau acasa in fotoliul dumneavoastra, in doar cateva minute puteti analiza toate ofertele de aer conditionat Cluj disponibile si, intr-un timp foarte scurt le puteti chiar comanda.

Este foarte important atunci cand analizati oferta de aer conditionat Cluj sa cunoasteti foarte bine suprafata camerei in care urmeaza sa instalati aparatul. In functie de aceasta veti sti ce capacitate trebuie sa aiba unitatea astfel incat sa poate functiona in conditii optime. In oferta de aer conditionat Cluj veti gasi unitati incepand de la 9000 BTU si pana la 24000 BTU, pentru suprafete mai mici si mai mari. Nu trebuie niciodata sa subestimati sau chiar sa supraestimati produsele din oferta de aer conditionat Cluj. Daca veti cumpara un aparat de aer conditionat foarte mare pentru o incapere foarte mica, acesta va raci aerul din camera intr-un timp extrem de scurt si nu va putea elimina umiditatea din aer, astfel ca veti crea un mediu umed si rece in locuinta dumneavoastra. De asemenea, daca veti lua un aparat de aer conditionat foarte mic pentru o suprafata foarte mare, el va functiona fara oprire, va avea un consum foarte mare de energie, va face facturile dumneavoastra la curentul electric sa creasca si, cu toate acestea, nu va fi capabil sa raceasca corespunzator aerul din incapere.

In ceea ce priveste comanda de aparate de aer conditionat Cluj, aceasta poate fi plasata telefonic sau online pe pagina web a furnizorului. In cazul in care alegeti varianta online, veti completa un formular cu datele dumneavoastra personale si veti furniza alte informatii necesare livrarii si facturarii. Odata ce ati plasat comanda, un reprezentant al firmei va lua legatura cu dumneavoastra pentru a confirma comanda si in maxim 24 de ore veti avea produsele livrate gratuit la domiciliul dumneavoastra. Tot ce ramane de rezolvat atunci este instalarea echipamentului, dar de cele mai mult ori firma de la care ati achizitionat aparatul de aer conditionat Cluj va va gasi si o firma specializata pentru montaj. La sfarsit veti primi factura, chitanta, documentele necesare garantiei si postgarantiei.

In final, nu va ramane altceva decat sa va bucurati de noua atmosfera din locuinta dumneavoastra si sa dati uitarii zilele sufocante de caldura si noptile nedormite de pana acum. Va veti convinge extrem de repede ca aparatul de aer conditionat Cluj pe care tocmai l-ati achizitionat este cea mai buna investitie pe care ati facut-o vreodata, si cu siguranta nu veti regreta alegerea dumneavoastra. Acum puteti infrunta fara frica lunile de vara ce au mai ramas.


Tags: aer conditionat cluj

Saturday 12 May 2012

Pompa submersibila - cauze si solutii

Pompa submersibila are un mecanism simplu de functionare, este un dispozitiv tot mai folosit in domeniul irigatiilor. Este usor de intretinut, dar sunt anumite  masuri care trebuie respectate. Ca si principale “simptome” care ar trebui sa ne puna pe ganduri privind buna functionare a pompei  sunt: intreruperea acesteia la pornire si oprire brusca, un zgomot ciudat in timp ce ea merge sau un debit scazut al apei in timp ce  aceasta este eliminata, evacuata. Aceste probleme pot avea numeroase cauze posibile. Intreruperea in mod frecvent in timpul functionarii pompei poate fi cauzata de o tensiune prea mica, sistemul de protectie al motorului nu mai functioneaza, iar ca urmare a supraincalzirii acesta poate fi afectat; lipsa puterii electrice; rotorul sau statorul pot provoca probleme in cazul in care corodeaza, sufera unele degradari. In cazul in care apa pompata contine impuritati sau are o concentratie mai mare de nisip, daca pompa nu este curatata dupa fiecare operatiune se poate defecta. O alta cauza a pornirilor si opririlor bruste este atunci cand bobina motorului este arsa, distrusa. Pentru aceasta defectiune se recomanda urmatoarele: daca motorul este  supraincalzit trebuie lasat sa se raceasca, sa ajunga la temperatura normala pentru ca apoi sa repornesca singur; pentru problemele la conexiunea electrica, trebuie sa se verifice siguranta intrerupatorului, iar daca este defecta sa fie inlocuita. Tensiunea trebuie sa se incadreze in parametrii optimi in procesul de functionare al pompei, sa nu fie nici prea mica, dar nici prea mare.Daca  pompa cu tocator produce un anumit zgomot in timpul functionarii acest lucru poate fi cauzat de: corpurile straine sau impuritatile mari care se pot bloca intre surub si stator ( in cazul pompelor cu surub), pompa  se afla scufundata la o adancime prea mare, statorul nu este corect amplasat. Pentru a combate aceasta cauza se propun urmatoarele masuri: curatarea statorului dupa fiecare operatiune de tragere, filtrare, pompare a  apei; pompa submersibila in functie de tipul acesteia se scufunda la o anumita adancime. Pentru o buna functionare trebuie sa se verifice si conexiunea electrica. Problema privind presiunea scazuta a apei la eliminare  are ca si cauze posibile:  statorul sau carcasa pompei sa fie prea plina cu impuritati, tensiunea prea mica in timpul functionarii, arderea statorului daca pompa a mers  nefiind scufundata in totalitate in apa. Se recomanda o reglare propice a tensiunii electrice si foarte mare atentie la concentratia de impuritati a apei. Bobina statorului poate fi afectata de urmatoarele: o tensiune electrica prea mare sau prea mica;  daca partea etansa a pompei cedeaza si este distrusa, apa ajunge la bobina.Exista pompa submersibila specializata pentru apa curata cat si pompa specializata pentru apa cu impuritati. Pompele pentru ape murdare sunt rezistente la impuritati si corpuri straine cu granulatie mare, impiedicand astfel infundarea acestora. Pompa submersibila pentru ape murdare are rotorul specializat astfel incat impuritatile mari devin moi, se imprastie, sunt filtrate si pompate fara probleme. Este foarte important sa se stie care este concentratia de impuritati pe care o filtreaza pompa submersibila pentru a se evita defectarea acesteia.

 


Tags: pompa submersibila pret, pompa hidrofor

Thursday 3 May 2012

Aer conditionat pe timp de criza

Aparatele de aer conditionat hitachi sunt, la fel ca alte inventii ale ultimelor zeci de ani, menite atat sa imbunatateasca calitatea vietii oamenilor, dar cauta sa si ii ajute sa economiseasca bani. Probabil cea mai scumpa cheltuiala pe care oamenii o au de platit, atat fata de distribuitori, cat si de mediul inconjurator, e costul energiei. Energia costa din ce in ce mai mult pe masura ce anii trec, asta din mai multe motive. In primul rand, resursele sunt din ce in ce mai putine, iar costul distributiei lor e intr-adevar mai mare.

 

Extragerea, dar si distributia energiei e mai costisitoare, asadar, iar acest lucru se vede imediat in costul facturilor lunare ale oamenilor. Al doilea motiv are de-a face cu altceva, si anume cu cresterea taxelor energiilor daunatoare mediului inconjurator. Statele din lumea occidentala, dar si tari precum Romania, care vor sa prinda trendul din urma, taxeaza suplimentar consumul de energie nesanatoasa pentru mediu. Aceste masuri cauta sa-i convinga pe oameni si mai ales pe agentii economici sa schimbe politica energetica, anume sa foloseasca mai putine resurse conventionale pentru a-si alimenta necesitatile de energie.

 

Printre aceste metode mai “green”, sa le spunem asa, se numara si folosirea aparatelor de aer conditionat, pentru ca acestea folosesc curent electric si multe dintre modele folosesc de fapt destul de putin curent ca sa opereze. Acest lucru e foarte important, mai ales cand ai de operat cu o zona foarte mare, cum ar fi o hala sau ceva asemanator; va fi mult mai ieftin si mai echilibrat din punct de vedere energetic sa folosesti curent electric decat incalzirea pe gaz, ca sa nu mai spunem de scaderea impactului asupra mediului inconjurator. Asadar, aparatele de aer conditionat pot ajuta companiile sa aiba un consum scazut de energie, lucru care se va vedea lunar, la plata facturii. Acelasi lucru se poate intampla si in cazul utilizatorilor casnici, care oricum, cei mai multi dintre ei, se lupta cu facturi nemaipomenit de mari in fiecare luna.

 

Acest lucru e cauzat in mare masura de instalatiile vechi din multe cartiere, care au pierderi foarte mari, care nu fac decat sa incarce facturile destul de mult. Asadar, daca instalezi un sistem de aer conditionat, chiar si acasa sunt sanse destul de mari sa platesti mai putin pentru factura de energie, mai ales pe timp de iarna. Caldura generata de sistem poate fi indeajuns de mare, astfel ca poti renunta temporar la incalzirea pe gaz, sau oricum, poti consuma mult mai putina energie termica. Pe de alta parte, vara, poti sa te multumesti doar cu racoarea produsa de aparatul de aer conditionat, fara sa folosesti vreun ventilator sau ceva similar. Pentru a beneficia de un sistem bine pus la punct, e recomandat sa-l cureti de cel putin 3-4 ori pe an, de preferinta fiind sa chemi o echipa de profesionisti pentru asta.

 

Filtrele de aer sunt cea mai mare problema a acestor sisteme, acestea putandu-se umple destul de rapid cu tot felul de mizerii care pot face sistemul sa functioneze mai dificil, mai anevoios. Curatarea filtrelor poate fi facuta fara probleme de un neprofesionist, necesitand doar miscarea unor parti din plastic si spalarea acestora. Instructiunile de folosire ale acestor masinarii sunt destul de simple si pot fi interpretate fara probleme de oricine, de fapt.


Tags: aer conditionat hitachi, aer conditionat hokkaido

Wednesday 2 May 2012

Frumusete la cupon

O dihotomie exagerata – salonul de infrumusetare provincial versus cel din Bucuresti

Locuitorii Romaniei se impart in doua mari categorii: provinciali si bucuresteni. Desi este un punct de vedere maniheist, trista realitate mioritica nu poate decat sa certifice faptul. Tot ce se intampla in provincie este oglinda, la scara mica si, deseori parodica, a maretei noastre capitale. Coconetul provincial, desi se inghesuie mai abitir decat cel „capitalist” in saloanele de infrumusetare, au parte de o oferta mult sub cea a Bucurestiului.

 

Cuponiada patrunde in saloanul de infrumsetare din Bucuresti

Satira nu isi are locul aici. Lumea saloanelor de infrumusetare este o lume dura, guvernata de legi taioase, unde goana dupa clientela nu se impiedica de niciun fel de morale sau deontologii. Ofertele sunt generoase, iar materialele folosite la nivel occidental. Preturile nu fac rabat de la calitate, insa am intrat si noi in epoca cuponiadei. Cupoanele de oferte sunt din ce in ce mai prezente la viata cotidiana, iar saloanele de infrumusetare au ajuns unii di clientii cei mai fideli. Astfel a ajuns un abonament la un solar de cartier din Bucuresti sa coste doar cateva zeci de lei. Respectvul salon de bronzat din Bucuresti nu isi limiteaza oferta cuponificata doar la atat. Ca bonus, putem beneficia de o sedinta de manechiura si pedichiura la cele mai inalte standarde, din partea casei. Oferta are ceva din cele de tip teleshopping care nu prididesc sa ne doteze dulapurile cu cratite si dulapurile cu sutiene anti-celulitice... sau invers?! Oricum nu conteaza, sunt acele oferte de nerefuzat!

 

Strategii de marketing pentru Bucuresti

Trecand peste aspectul oarecum grotesc a frumusetii platite, aceste oferte se bucura de mare succes. Iar ca strategie de marketing este imbatabila. Mai ales in acest domeniu. Se pleaca de la premiza ca fiecare salon de infrumusetare, din Bucuresti sau provincial, va avea o clientela oarecum fixa, fiind tributara fiecarui specialist in parte. Este foarte greu, daca nu imposibil sa spargi aceste tipare de cosum rigide, bazate pe preferinte dintre cele mai subiective dar, paradoxal, atat de stabile. Dar iata ca site-urile care promoveaza acest gen de reclama mascata su bucura de succes tocmai pornind de la aceasta premiza. Chiar daca iti faci manechiura si pedichiura la un anume salon din Bucuresti de ani buni sau frecventezi un acelasi solar de toamna pana primavara, nu vei rezista unei oferte ridicol de ieftine. Aproape gratuite. Personalul salonului de infrumusetare se va arata extrem de binevoitori pentru ca stiu ca aceasta este unica sansa de a-si primeni clientela. Si, nu de putine ori, reusesc sa deturneze o clienta fidela a concurentei folosind o intreaga gama de armanent, de la un solar mai sigur si mai eficient, la o gama de creme naturale si tratamente cosmetice mai putin invazive dar extrem de persistente. Femeile sunt extrem de usor de pacalit cand vine vorba de frumusetea lor. Si sunt in stare de sacrificii demne de o cauza mai nobila.

 

Ignoranta provinciala

Revenind la anosta admosfera provinciala, observam ca cuponiada isi face cu greu loc aici. Niciun solar, de cartier sau cu pretentii de Bucuresti, nu isi ofera serviciile pe cupon si nici nu aveti sansa sa va rezolvati manechiura sau pedichiura la preturi modice. Nu exista o concurenta reala sau inca directorii de vanzari ai site-urilor dedicate inca nu si-au extins activitatea? Mai curand a doua varianta... cand totul se intampla in Bucuresti de ce sa investesti in oameni si alte resurse pentru a acoperi o piata si asa haotica?!

 

 


Tags: solar bucuresti, salon masaj bucuresti, salon infrumusetare bucuresti

Thursday 26 April 2012

Despre comoditatea incalzirii prin pardoseala

Exista multe feluri in care poti sa-ti incalzesti casa, dar nu toate asigura acelasi nivel de comoditate pentru oamenii din casa. Incalzirea caselor e un domeniu care, la fel ca altele legate de asigurarea conditiilor de viata, e axat in ultima vreme mai mult pe confort decat pe altceva. Oamenii isi doresc in primul rand sa se simte bine acasa, tinand cont ca mai orice solutie de incalzire, cel putin in mediul urban, e si destul de eficienta. Una dintre cele mai comode si de clasa metode pentru incalzirea caselor e incalzirea prin pardoseala. Aceasta metoda implica un sistem de incalzire amplasat sub podeaua caselor, astfel incat caldura se propaga de sub picioarele noastre in toata casa. Aceste sisteme sunt foarte in voga in tarile din nordul Europei si in Statele Unite, fiind o alternativa buna la incalzirea prin calorifere sau aer conditionat.

 

Spre deosebire de acestea, incalzirea prin pardoseala nu usuca aerul ambient, atmosfera fiind astfel mult mai placuta. Intr-o casa incalzita doar cu calorifere, de exemplu, aerul va fi uscat mult mai repede pentru ca umiditatea va fi scazuta de aceste calorifere. In aceste conditii, va trebui sa aerisesti in casa mai des, iar consumul si disconfortul vor fi semnficativ mai mari. Dar cand vine vorba de incalzirea prin pardoseala, lucrurile stau altfel. Aerul cald se amesteca perfect cu cel deja prezent, iar calitatea aerului ambient nu are de suferit. Printre alte solutii de incalzire, aceasta e poate cea mai buna pentru cei care de asemenea vor sa pastreze un aspect mai putin incarcat, mai minimalist, in casa. Sistemele traditionale de incalzire dispun de obiecte mari, grele si zgomotoase (calorifere, radiatoare etc), care impanzesc casa si ocupa spatiu, ca sa nu mai vorbim de zgomotul monoton si sacandant pe care il produc.

 

In aceste conditii, un sistem de incalzire prin pardoseala e mult mai oportun pentru ca nu ocupa spatiu, toate tevile si instalatiile fiind sub parchet. E cunoscut faptul ca in apartamentele mici de bloc oamenii incearca sa integreze caloriferul in decorul caselor, folosindu-le pe post de uscator de rufe si chiar obiect decorativ, dar acest lucru nu e necesar in cazul instalatiilor de incalzit prin pardoseala. Castigi astfel destul de mult spatiu pe care sa-l folosesti dupa placul inimii, pentru a pune o alta canapea, un dulap sau pe care il poti folosi drept spatiu de joaca pentru copiii tai. De asemenea, s-a dovedit faptul ca incalzirea prin pardoseala e mai ieftina, pe termen lung, decat tipurile traditionale de incalzire. Pierderile de sistem sunt mai mici in cazul acestui sistem de incalzire, iar cantitatea de energie necesara e mai mica, datorita sistemului smart de distributie a caldurii.

 

Practic, incalzirea prin pardoseala e o solutie dezirabila din toate punctele de vedere, singurul motiv pentru care nu e folosita la nivel mai larg fiind faptul ca oamenii nu sunt inca obisnuiti cu aceasta si nu doresc sa treaca la ceva nou. Dar pe masura ce vremurile se schimba, oamenii vor realiza importanta si eficienta acestui sistem si cu siguranta vor investi in el.


Tags: solutii incalzire, sisteme incalzire, incalzirea in pardoseala